Cel puţin 50 de persoane, printre care 22 de copii, ucise la Qana Peste 50 de civili libanezi, printre care se aflau 22 de copii, şi-au pierdut viaţa la Qana (scris şi Kana ori Cana), localitate sudică libaneză, situată la est de Tyr, pe care Israelul a bombardat-o ieri-dimineaţă. Este cel mai sângeros atac comis de la începutul ostilităţilor - 12 iulie - lui căzându-i victime din nou civili şi copii nevinovaţi. Potrivit unor relatări, mai multe case s-au prăbuşit, iar un imobil de trei etaje, în care se aflau o sută de civili, a fost pulverizat. Martori oculari şi reprezentanţi ai Crucii Roşii libaneze au precizat că, dintr-un singur loc, au fost scoase cadavrele a 12 copii, patru femei şi patru bărbaţi. La degajarea cadavrelor, localnicii şi-au folosit mâinile pentru a înlătura molozul şi bucăţile mari din zid, întrucât utilajele lipseau în totalitate. "Sub dărâmături se mai aflau între 15 şi 20 de persoane. Cele mai multe dintre ele sunt considerate decedate, dar am auzit şi câteva gemete", relata un responsabil al Apărării Civile libaneze. În afara celor circa o sută de persoane din imobilul distrus complet, alte câteva zeci se găseau în celelalte imobile grav avariate în bombardamentele ce au debutat la ora 2,00 dimineaţa. Raidurile au continuat şi ieri, înainte de prânz, atât la Qana, cât şi în împrejurimi. În toate locurile, echipele de prim-ajutor şi-au folosit mâinile pentru a degaja corpurile copiilor, bărbaţilor şi femeilor care au căzut victime. Printre primele cadavre recuperate se aflau cel al unui bebeluş şi cel al unui bătrân de 70 de ani. Tsahal a anunţat că a avertizat în prealabil locuitorii să părăsească localitatea Qana şi a acuzat Hezbollah că foloseşte satul pentru a lansa rachete împotriva nordului israelian. Qana a fost bombardată violent de pe mare, din aer şi de pe sol, bombele vizând trei zone - intrarea, centrul şi un flanc al Qanei. ONU