alcătuită din Partidul Regiunilor, socialişti şi comunişti.Din iniţiativa preşedintelui Iuşcenko, la Kiev a avut loc o "masă-rotundă" pentru convenirea unui plan de realizare a alcătuită din Partidul Regiunilor, socialişti şi comunişti.
Din iniţiativa preşedintelui Iuşcenko, la Kiev a avut loc o "masă-rotundă" pentru convenirea unui plan de realizare a priorităţilor naţionale ale statului, care a reunit liderii tuturor fracţiunilor parlamentare, precum şi o serie de alte personalităţi de seamă din Ucraina. Supus presiunii Radei Supreme, pentru a se decide între dizolvarea acesteia sau acceptarea candidaturii la funcţia de premier a lui Viktor Ianukovici, liderul Partidului Regiunilor, preşedintele Iuşcenko a cerut politicienilor, acum câteva zile, "să nu apeleze la stradă", avertizând că "cine seamănă vânt va culege furtună". Demersul şefului statului s-a dovedit a fi salutar, întrucât, în urma discuţiilor, participanţii, cu excepţia Blocului Iulia Timoşenko, au convenit semnarea unui Pact al unităţii naţionale şi realizarea unei coaliţii parlamentare largi. Acesta a fost motivul pentru care Rada Supremă a hotărât să-şi continue lucrările până la numirea noului premier şi formarea întregului cabinet.
Dificultăţile în calea înţelegerii
Primele două runde ale "mesei-rotunde" pentru convenirea textului Planului de unitate naţională nu şi-au atins scopul, ca urmare a divergenţelor constatate, legate, în principal, de aderarea Ucrainei la NATO. În cadrul primei şedinţe unde a fost prezentă, Iulia Timoşenko a respins, din principiu, o alianţă a "portocaliilor" şi a "alb-albaştrilor". La rândul său, reprezentantul comuniştilor a anunţat că nu va semna Pactul "exclusiv din raţiuni ideologice".
Coaliţia largă, pusă la încercare
Nici în privinţa alcătuirii coaliţiei largi, lucrurile nu sunt mai clare din cauza viziunilo