"Asumându-şi incompetenţa, serviciile şi-au demonstrat, de fapt, competenţa până la capăt, au desăvârşit ultimul act al unei piese de teatru bine regizate"In regimul Ceauşescu nu puteai "Asumându-şi incompetenţa, serviciile şi-au demonstrat, de fapt, competenţa până la capăt, au desăvârşit ultimul act al unei piese de teatru bine regizate"

In regimul Ceauşescu nu puteai vorbi despre Securitate decât pe şoptite. Securitatea făcea parte din viaţa noastră, a tuturor, era un dat aprioric al fricilor noastre. Pentru cei mai mulţi dintre noi, Securitatea era o abstracţiune, iar lucrurile abstracte au tendinţa de a căpăta dimensiuni exagerate. O ameninţare abstractă e întotdeauna mai puternică decât una concretă, fiindcă fricile oamenilor depăşesc întotdeauna concretul. Senzaţia pe care Securitatea voia s-o dea fiecărui om era aceea că niciodată nu putea şti dacă propria nevastă, propriul copil sau propriul bărbat nu era "de-al lor". Părea a fi în toate şi în tot, părea a controla totul şi poate chiar, într-o măsură, părea a ne controla gândurile. Ce s-a schimbat de atunci până acum? Nimic. În afară de un rebranding. Astăzi nu mai avem Securitate. Avem SRI. În rest, viaţa noastră pare a gravita în aceeaşi măsură în jurul serviciilor. Auzim în fiecare zi ceva despre ele la ştiri, atunci când, desigur, ştirile nu sunt fabricate chiar de ele, într-un fel sau altul. Preşedintele Emil Constantinescu s-a declarat "învins de servicii". Traian Băsescu le-a felicitat de câte ori a avut prilejul, iar acum le-a "decapitat" ca urmare a scandalului Hayssam, demisiile celor trei capi ai serviciilor secrete şi cea a procurorului general părând, într-un fel sau altul, o recunoaştere a unei incompetenţe. La prima vedere, SRI-ul, capul de afiş al serviciilor secrete româneşti, pare a se alege cu o imagine destul de proastă de pe urma acestei aparente demonstraţii de incompetenţă. Numai