Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Falnica" armie romana

Publicat in Curierul, marți 1 august 2006 ·

Romania are mare noroc cu razboiul din Liban. O nesperata ocazie de a iesi din nou in fata si de a ne oferi serviciile de "mici jandarmi mondiali" intr-o alta parte a lumii. Dupa 1990, militari purtand insemnele frunzei de stejar au fost trimisi in Irak, Afganistan, Angola, Bosnia, Kossovo. N-au fost niciodata prea multi, dar prezenta a fost constanta. Acum presedintele nostru tropaie parca de nerabdare in asteptarea unei rezolutii ONU in baza careia sa putem trimite efective si in Liban ca sa ne interpunem intre doi adversari inclinati mai degraba catre exterminarea reciproca decat spre o negociere rationala. Eu cred ca graba lui Basescu este mai degraba un reflex al nostru de a ne baga nasul acolo unde nu ne fierbe oala doar dintr-o fanfaronada care sa ne confere mai mult prestigiu decat meritam, poate. Presedintele are dreptate atunci cand afirma ca aderarea la NATO si umbrela de securitate oferita de americani ne cere si sacrificii. Sustinerea politicii externe americane este o obligatie de la care nu ne puteam eschiva. Dar in momentul de fata avem militari in patru zone ale lumii. O a cincea nu-i deja prea mult? Nu suntem o putere economica majora care sa ne putem permite acest lux, chiar daca in fosta Iugoslavie plateste ONU, iar SUA ne suporta o parte din cheltuieli in Irak si Afganistan. In cazul Libanului intervine o noua problema, poate mai grava decat in Irak. Si anume ferocitatea combatantilor. Lui Basescu nu i-ar strica o incursiune in istoria recenta a zonei. Ar afla poate ca prezenta fortelor de mentinere a pacii nu a fost agreata de combatanti, iar uneori n-au ezitat sa le atace. In 1982, chiar americanii au parasit Libanul cu coada intre picioare din cauza atacurilor teroriste la care au fost supusi, astfel incat combatantii au putut sa-si vada nestingheriti de treaba. Chiar formarea statului Israel a fost grabita de retragerea britanicilor din Pales

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 36 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°