Presa e traversata acum de un frison. Vrea sa stie cine au fost cei care au semnat angajamente de informatori cu Securitatea lui Ceausescu. Daca ii cercetam pe politicieni, de ce nu si pe jurnalisti? Nu am nimic impotriva sa aflam cine se ascunde in spatele condeielor care acopera paginile ziarelor, al celor care apar la televizor sau a caror voce o recunoastem la radio. Trebuia sa facem asta demult, inca din anii ’90. Dar au trecut atâtea guverne, atâtea grupuri ale societatii civile au aparut si disparut in uitare… Si nimic. Asociatiile profesionale ale jurnalistilor ar fi fost primele obligate sa isi faca din timp curatenie in propria ograda. Aici, indiferenta fata de acest subiect a fost totala. Presa a fost intesata inainte de ’89 cu informatori. Si mai rau de atât: erau aici si sefi de retele, agenti de influenta… Ei lucrau impotriva diplomatilor straini, erau trimisi in strainatate sub masca jurnalistilor pentru tot felul de operatiuni DIE. In acelasi timp, prin ei presa era strict controlata ca sa nu se intâmple ceva. De exemplu, sa apara vreun articol anti-Ceausescu. Se puteau intâmpla si lucruri mai grave pentru ei. Cazul „România libera“, clandestina, tiparita de Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu si Mihai Creanga, este revelator. Jurnalistii erau informati si se puteau revolta mai repede decât restul populatiei tinuta in ignoranta. Bun, trebuie acum sa publicam listele celor care au colaborat cu Securitatea. Mi se pare un act de igiena morala absolut obligatoriu. Mai bine mai târziu decât niciodata. Daca vrem ca jurnalistii sa isi pastreze credibilitatea pe care o vedem in sondaje, trebuie sa ii listam pe aceia care nu au avut coloana vertebrala si au cedat. Fie din interes, din prostie, sau santajati. Dar ar trebui sa ii deconspiram si pe recrutorii lor. Unii dintre ei intre timp au ajuns mari stabi prin serviciile speciale democratice, sau politicieni cu va