dai cel puţin 1.000 RON. Diferenţa o câştigă producătorul de mobilă, care a cumpărat ieftin buşteanul şi a vândut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub formă de şifonier, masă, dai cel puţin 1.000 RON. Diferenţa o câştigă producătorul de mobilă, care a cumpărat ieftin buşteanul şi a vândut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub formă de şifonier, masă, scaune, recamier etc. La fel se stabileşte şi diferenţa dintre un kilogram de lână nedărăcită şi un pulover sau o cuvertură. Dintre barilul de ţiţei şi plinul de benzină. Fierul brut, transformat în aragaz sau frigider, se vinde cu un adaos de peste douăzeci de ori la valoarea iniţială.Din acest motiv, producţia industrială - adică sectorul în care materiile brute se transformă în produse consumabile şi se obţine, astfel, valoare adăugată - ar trebui să fie cea mai prosperă ramură din economia naţională. Lucrurile nu stau, însă, deloc aşa: industria românească nu numai că nu mai produce decât puţine mărfuri vandabile, dar nu reuşeşte nici măcar să supravieţuiască din valoarea pe care o adaugă materiilor prime. Costurile sunt tot mai mari, utilajele s-au învechit demult şi sunt net depăşite moral, oamenii cu o calificare bună s-au dus la cules de căpşuni pe malurile Mediteranei, iar valoarea adăugată - sursa supravieţuirii oricărei fabrici - e din ce în ce mai subţire.Consecinţa se vede pe piaţă: mărfurile româneşti sunt prea scumpe şi de proastă calitate ca să le surclaseze pe cele aduse din import. Cămaşa adusă cu sacoşa din Italia nu e cu nimic mai presus din punct de vedere calitativ decât cea românească, dar e de câteva ori mai ieftină; bicicleta Pegas cu un singur pinion, ca acum 50 de ani, costă 350 RON - e de aproape două ori mai scumpă decât una cu 18 viteze şi suspensii cu telescoape. Ce se întâmplă în ţările de unde noi importăm tot felul de produse? E simplu: acolo se importă din România, ieftin,