Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buşteanul şi şifonierul

Publicat in Adevarul, miercuri 2 august 2006 ·

dai cel puţin 1.000 RON. Diferenţa o câştigă producătorul de mobilă, care a cumpărat ieftin buşteanul şi a vândut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub formă de şifonier, masă, dai cel puţin 1.000 RON. Diferenţa o câştigă producătorul de mobilă, care a cumpărat ieftin buşteanul şi a vândut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub formă de şifonier, masă, scaune, recamier etc. La fel se stabileşte şi diferenţa dintre un kilogram de lână nedărăcită şi un pulover sau o cuvertură. Dintre barilul de ţiţei şi plinul de benzină. Fierul brut, transformat în aragaz sau frigider, se vinde cu un adaos de peste douăzeci de ori la valoarea iniţială.Din acest motiv, producţia industrială - adică sectorul în care materiile brute se transformă în produse consumabile şi se obţine, astfel, valoare adăugată - ar trebui să fie cea mai prosperă ramură din economia naţională. Lucrurile nu stau, însă, deloc aşa: industria românească nu numai că nu mai produce decât puţine mărfuri vandabile, dar nu reuşeşte nici măcar să supravieţuiască din valoarea pe care o adaugă materiilor prime. Costurile sunt tot mai mari, utilajele s-au învechit demult şi sunt net depăşite moral, oamenii cu o calificare bună s-au dus la cules de căpşuni pe malurile Mediteranei, iar valoarea adăugată - sursa supravieţuirii oricărei fabrici - e din ce în ce mai subţire.Consecinţa se vede pe piaţă: mărfurile româneşti sunt prea scumpe şi de proastă calitate ca să le surclaseze pe cele aduse din import. Cămaşa adusă cu sacoşa din Italia nu e cu nimic mai presus din punct de vedere calitativ decât cea românească, dar e de câteva ori mai ieftină; bicicleta Pegas cu un singur pinion, ca acum 50 de ani, costă 350 RON - e de aproape două ori mai scumpă decât una cu 18 viteze şi suspensii cu telescoape. Ce se întâmplă în ţările de unde noi importăm tot felul de produse? E simplu: acolo se importă din România, ieftin,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 27 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 46 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 52 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°