Primul ministru britanic a gasit o cale de a contracara refuzul Statelor Unite de a semna Protocolul de la Kyoto in privinta mediului. Aflat zilele acestea intr-o vizita de amploare in Statele Unite, Blair a ajuns la o intelegere in privinta protectiei mediului cu guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger.
Actorul devenit guvernator al Californiei este un mare promotor al initiativelor de limitare a poluarii si, prin aceasta intelegere, a reusit sa ocoleasca autoritatea lui Bush. Dupa cum se arata intr-un material din The Guardian, mai multe dintre statele americane se vor folosi de autonomia lor in cadrul sistemului federal pentru a incheia conventii de mediu cu alte tari, chiar daca guvernul federal nu este de acord cu acestea.
Cu ocazia vizitei sale in Statele Unite, Blair promoveaza un pact al comertului cu carbon, menit sa reduca poluarea, care este inclus in Protocolul de la Kyoto si este intens sustinut de statele europene. Prin acest pact, fiecare companie din statele semnatare primeste o cota de emisii de carbon permise, pe care daca nu le foloseste le poate vinde unei alte companii. Astfel, totalul emisiilor de carbon poate fi controlat. Cota totala maxima admisibila urmeaza sa fie redusa an de an.
Economia Californiei ocupa pozitia a douasprezecea in topul celor mai mari poluatori la nivel mondial.
Schwarzenegger a propus un plan ambitios de protectie a mediului, pe fondul temerilor ca economia statului pe care il conduce va fi serios afectata in urmatorii 20 de ani de consumul resurselor de apa si de valurile de caldura. Locuitorii din California declara ca problema cea mai mare a statului este poluarea. De aceea masurile propuse de guvernator sunt foarte stricte: pana in 2010, emisiile de carbon vor fi reduse la nivelul din 2000, in scadere cu 59 de milioane de tone, iar pana in 2020, emisiile vor fi reduse la nivelul din