Mahindra&Mahindra este interesată doar de sectorul de montaj Societatea Tractorul Braşov va fi privatizată pe module, după ce singurul investitor existent la masa negocierilor - Mahindra&Mahindra - s-a arătat interesat doar de preluarea sectorului de montaj tractoare, circa 80 ha, din suprafaţa totală de 120 ha, în detrimentul forjei şi al sectoarelor calde. Potrivit preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, privatizarea unui sistem integrat - aşa cum este Tractorul în prezent - nu este un obiectiv viabil pe termen lung. "Nu mai produce nimeni până la ultimul şurub într-o singură fabrică, ci sunt subansamble care se pun pe o linie de montaj", a precizat Orăşanu.
SCR, Atlassib şi Interagro, interesate de active Deşi nu au de-a face cu domeniul de activitate al fabricii braşovene, societăţi precum Serviciile Comerciale Române, Atlassib (companie deţinută de omul de afaceri Ilie Carabulea), dar şi Interagro (aflată în proprietatea lui Ioan Niculae) au trimis scrisori de interes în vederea achiziţionării de active. "De sectoarele calde s-a arătat interesat şi un investitor care furnizează subansamble pentru Dacia-Renault", a precizat Orăşanu, refuzând să facă nominalizări. Investitorii care vor putea participa la cumpărarea de active trebuie însă să dovedească experienţă în producerea de tractoare, Orăşanu subliniind că nu va înstrăina activele fără să aibă siguranţa că acestea nu vor fi folosite ca obiective imobiliare. "Nu dorim afaceri imobiliare la Tractorul. Nu voi cânta în strună rechinilor imobiliari care roiesc în jurul fabricii", a menţionat preşedintele AVAS.
Salariaţii pot opta pentru disponibilizare Producţia pe platforma braşoveană urmează să continue circa 2-3 săptămâni, interval în care vor fi finalizate cele 700 de tractoare aflate pe flux. În paralel, angajaţii întreprinderii vor putea să opteze pentru disp