aceste datorii, vor fi plătite de Rapid SA. Practic, ele vor fi plătite de noii acţionari", a spus Valvis. "Nu vom afla niciodată adevărul, dacă cineva a băgat sau a luat bani de la Rapid, aceste datorii, vor fi plătite de Rapid SA. Practic, ele vor fi plătite de noii acţionari", a spus Valvis. "Nu vom afla niciodată adevărul, dacă cineva a băgat sau a luat bani de la Rapid, pentru că domnul Copos nu vrea să discute de datorii", a continuat bossul LaDorna, care a fost invitat la şedinţă cu toate că fusese scos din structura acţionariatului.
"Sunt mulţumit că, după ce am fost scos irevocabil din structurile Rapidului, acum, sunt chemat la şedinţe", a spus ironic Valvis. "Este falsă afirmaţia că AG a AFC Rapid a decis neefectuarea auditului anunţat în luna martie. Auditul financiar este o necesitate, dar ea nu justifică efectuarea verificărilor de către o societate internaţională susţinută de domnul Valvis, care solicită aproximativ 100.000 de euro. S-a cerut efectuarea unui control de fond, pentru ultimii cinci ani, de către instituţiile statului abilitate să stabilească cu exactitate datoriile către buget", se arată într-un comunicat al Rapidului, în care se adaugă că patronul Copos a spus membrilor AFC Rapid că în primul semestru al anului 2006 s-au achitat la buget 1,8 milioane de euro.
Ostahie nu vrea să arate contractul
Jean Valvis a revenit cu detalii despre contractul de sponsorizare dintre Rapid şi Altex.
"Valoarea este mai mică cu 600-700.000 de euro faţă de cea propusă de Cosmote. Pentru a obţine cele trei milioane de euro, Rapid trebuie să câştige trei ani la rând campionatul, Cupa României şi să treacă patru-cinci tururi în cupele europene", a spus grecul. Răspunsul clubului nu atacă deloc aceste declaraţii, dar în schimb îl atacă pe Valvis: "El a devenit membru al AFC Rapid fără a avea vreo contribuţie financiară la buget