"Marfurile romanesti sunt prea scumpe si de proasta calitate ca sa le surclaseze pe cele aduse din import"
Principalul indicator care face diferenta dintre bustean si mobila este valoarea adaugata: pe un bustean dai cel mult 100 de lei noi; pe un sifonier confectionat din acel bustean dai cel putin 1.000 RON. Diferenta o castiga producatorul de mobila, care a cumparat ieftin busteanul si a vandut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub forma de sifonier, masa, scaune, recamier etc.
La fel se stabileste si diferenta dintre un kilogram de lana nedaracita si un pulover sau o cuvertura. Dintre barilul de titei si plinul de benzina.
Fierul brut, transformat in aragaz sau frigider, se vinde cu un adaos de peste douazeci de ori la valoarea initiala.Din acest motiv, productia industriala - adica sectorul in care materiile brute se transforma in produse consumabile si se obtine, astfel, valoare adaugata - ar trebui sa fie cea mai prospera ramura din economia nationala.
Lucrurile nu stau, insa, deloc asa: industria romaneasca nu numai ca nu mai produce decat putine marfuri vandabile, dar nu reuseste nici macar sa supravietuiasca din valoarea pe care o adauga materiilor prime.
Costurile sunt tot mai mari, utilajele s-au invechit demult si sunt net depasite moral, oamenii cu o calificare buna s-au dus la cules de capsuni pe malurile Mediteranei, iar valoarea adaugata - sursa supravietuirii oricarei fabrici - e din ce in ce mai subtire.Consecinta se vede pe piata: marfurile romanesti sunt prea scumpe si de proasta calitate ca sa le surclaseze pe cele aduse
din import. Camasa adusa cu sacosa din Italia nu e cu nimic mai presus din punct de vedere calitativ decat cea romaneasca, dar e de cateva ori mai ieftina; bicicleta Pegas cu un singur pinion, ca acum 50 de ani, costa 350 RON - e de aproape doua ori mai
