Prabusirea regimului comunist in 1989, in Europa de Est si in Uniunea Sovietica, si sfirsitul – aparent – al „razboiului rece“ nu a coincis, in pofida asteptarilor si previziunilor istoricilor si comentatorilor politici, cu „sfirsitul istoriei“ anuntat de Francis Fukuyama in celebra sa carte. Chiar daca intensitatea confruntarilor ideologice s-a estompat in primul moment de dupa 1989, cind esecul rasunator al ideologiei comuniste era greu de contestat si inca si mai greu de motivat prin factori exteriori, istoria ca succesiune dramatica a antagonismelor politice, religioase, etnice, culturale etc. a continuat sa faca victime.
Iar printre cele mai grav afectate victime ale istoriei a fost – dintotdeauna, dar in mod cu totul special in secolul al XX-lea – memoria. „Intelegind ca stapinirea pamintului si a oamenilor trece prin aceea a informatiei si a comunicarii, tiranii secolului al XX-lea au sistematizat confiscarea memoriei si au incercat sa o controleze pina in ungherele ei cele mai secrete“, scrie Tzvetan Todorov in Memoria raului, ispita binelui. O analiza a secolului (Curtea Veche, 2002), una dintre cele mai consistente si revelatoare radiografii ale modului in care este utilizat trecutul in lumea in care traim. Investigind diferitele forme ale amintirii si, cu precadere, functiile pe care le dobindeste memoria – „memoria poate fi pusa si in slujba raului si in slujba binelui, poate fi utilizata pentru realizarea interesului nostru egoist sau pentru bucuria altora“ –, Todorov pune in evidenta deriva identitara si deriva moralizatoare care ameninta cursul firesc al democratiei, mai ales in societatile posttotalitare, cum sint cele din spatiul fostei Iugoslavii.
- Frenezia reevaluarii trecutului national
Cartea semnata de Katherine Verdery Viata politica a trupurilor moarte. Reinhumari si schimbari postsocialiste este, la rindul ei,
