Iniţiativa CIVIC MEDIA, de dare în vileag a jurnaliştilor care, înainte de 1989, au avut o relaţie de colaborare frăţească cu „odioasa” instituţie, este prima care se bucură de succes în aceşti ultimi ani. Culmea ironiei este că succesul este strâns legat de publicaţia de la care a plecat această iniţiativă şi care iată că deja îşi trece la activ nu mai puţin de patru informatori activi, surclasând net o publicaţie rivală care până la ora actuală nu se poate mândri decât cu un singur informator, care însă i-a fost şi redactor şef. În atmosfera de suspiciune aproape generală se vehiculează nume mai grele sau mai uşoare, nefiind însă deloc sigur că ele vor ajunge şi la cunoştinţa publicului cititor. Pur şi simplu pentru faptul că jurnaliştii nu fac parte dintre categoriile a căror deconspirare poate şi trebuie să fie făcută publică. Există, deci, posibilitatea ca CNSAS să stabilească cine a mai fost cu musca pe căciulă; dar rămâne la latitudinea acestora să recunoască public acest lucru.

Situaţie în care demersul amintitei organizaţii emanată de publicaţia cu resurse informative remarcabile devine, practic, inutil.

Problema informatorilor dintre noi e veche şi deloc spectaculoasă. Pe vremea când lucram ca reporter la un cunoscut ziar bucureştean, ştiam cu destul de mare precizie cine sunt cei care „ciripeau” pe la organe. După revoluţie, când am dat peste „documentele secrete” din fişetul fostului redactor şef, am avut şi confirmările necesare. N-am organizat atunci şedinţe de analiză sau demascări. Ni s-a părut mult mai important să ne facem treaba şi să scriem aşa cum nu o putusem face până atunci. Ulterior, unii dintre turnători s-au transferat pe la alte ziare, iar alţii au rămas, ieşind la pensie când le-a venit sorocul. Unul mi se pare, mai e şi astăzi, în funcţie. Interesant mi s-a părut doar faptul că dintre ei s-au ridicat cele mai ferme şi mai nec