Realismul magic à la Márquez si atmosfera stranie, dar nu si terifianta, de tip Twin Peaks se imbina fericit in Obaba – Tarimul ascuns (2005) de Montxo Armendáriz. Lourdes (Bárbara Lennie) are 23 de ani si o viata lejera: „eram un om normal, faceam ce facea toata lumea“, ne spune ea in pregeneric, privindu-si retrospectiv existenta, cea de dinainte de Obaba. Totul se schimba atunci cind tinara studenta la Arte Vizuale primeste sarcina de a realiza un film documentar pe o tema la alegere.

Auzind de un misterios orasel din Pirinei, in care activitatea industriala a incetat, iar locuitorii viseaza sa plece in alte zari, Lourdes crede ca a gasit tema ideala pentru proiectul sau. Ajunsa in Obaba, ea descopera, si cu ajutorul camerei de filmat, o comunitate inchisa, cu locuitori foarte excentrici, care nu reusesc sa depaseasca niste evenimente petrecute in urma cu patru decenii.

Filmul contine trei flash-back-uri, dintre care doua din anul 1960. Atunci, Profesoara (Pilar López de Ayala), in virsta de numai 25 de ani, ii avea ca elevi pe adultii de azi; ei i se datoreaza obiceiul localnicilor de a numara totul, de la pasii facuti intre doua puncte pina la curbele drumului ce duce la Obaba. Trei fosti prieteni (obraznicul Ismael, istetul Tomás si sensibilul Esteban – fiul unui inginer neamt) au urmat ulterior trasee complet diferite: Ismael (Héctor Colomé) este azi unul dintre liderii comunitatii, in calitate de director al singurului motel, Tomás (Txema Blasco) a ajuns, surprinzator, prostul Obabei, iar Esteban (Lluís Homar) a parasit definitiv localitatea. Un alt coleg al lor, Lucas (Eduard Fernández), aude vocea surorii sale, care a murit inecata in circumstante neelucidate. Iar povestile nu se opresc aici… Imixtiunea elementului fabulos se face inca din primele cadre, cind Lourdes patrunde intr-un tarim altfel (imaginea lui Javier Aguirresarobe reusest