N-am avut niciodata, inainte sau dupa 1989, vreun angajament scris cu serviciile de informatii. Dar pentru ca scriu pe acest domeniu de 15 ani si o fac probabil un pic mai bine decat altii, tot felul de persoane delireaza, inclusiv in scris, ca sunt agentul unui serviciu. Demersul colegului nostru Victor Roncea de a demasca informatorii din presa a pornit cu dreptul. Pentru o credibilizare totala a proiectului, am aflat ca trei din colegi sai, de la ZIUA, au semnat un angajament cu Securitatea.
Este evident ca vrem sa stim ce ziarist a turnat la Securitate. Respectivii trebuie sa dea niste raspunsuri. In rest, e dreptul patronilor si al cititorilor sa judece daca acei jurnalisti mai pot profesa.
Serviciile de informatii nu pot avea justificari perfect legale pentru a racola jurnalisti. Nu cred ca vreunul din ziaristii recrutati inainte de 1989 a furnizat informatii trasnet pentru siguranta nationala. Interesul Securitatii era controlul unui sector predispus la derapaj politic, prin articole si atitudini ce deranjau nomenclatura PCR. Dezbaterea s-a extins si asupra eventualitatii existentei in presa a unor ofiteri acoperiti, din actualele servicii.
Personal, cred ca nu ar trebui sa existe informatori sau agenti ai serviciilor secrete in media. Racolarea unor jurnalisti poate capata forma unui abuz, practicat mai ales in regimurile totalitare. Nu vad ratiuni fundamentale pentru astfel de recrutari. Pagubele de imagine in cazul deconspirarii ar fi mult mai mari decat beneficiile colaborarii.
In literatura de specialitate, am observat ca serviciile secrete ar avea nevoie de ofiteri acoperiti in presa in special pentru misiuni in strainatate. Ca sa obtina mai rapid informatii privind securitatea nationala. Pe plan intern insa, un serviciu e mult mai puternic decat orice ziar sau televiziune. Are informatii, surse, oameni la cel mai inalt nivel
