Multi s-ar intreba "la ce e buna terapia prin arta?". Raspunsul vine din rezultatele a zeci de programe dezvoltate in institutiile occidentale care au constientizat ca exista alternative verificabile la solutiile corectionare ale politiei si tribunalelor. Intr-un articol recent aparut in publicatia New York Times era prezentat un proiect al departamentului de programe pentru comunitate din cadrul Centrului International de Fotografie din New York. Acest proiect, realizat in colaborare cu un liceu local, viza reabilitarea prin intermediul terapiei artistice a adolescentilor cu probleme de comportament. Punerea in aplicare a proiectului a constat in realizarea unor sedinte foto, in studio si in strada, care sa surprinda in portrete atitudinile identitare ale celor inclusi in program. La sfirsitul proiectului, majoritatea participantilor constientizau o alta perceptie asupra comportamentului lor, luind in considerare si efectele intilnirilor regulate care au avut loc de-a lungul desfasurarii proiectului. Desi nu putem fi siguri cit de eficiente sint aceste programe terapeutice, in ciuda multor concluzii pozitive mediate prin intermediul institutiilor de specialitate si al presei, e inevitabil sa nu ne intrebam de ce nu s-ar aplica si in contextul nostru o astfel de practica. E de inteles scepticismul fata de importul modelelor, insa, in ceea ce priveste educatia, cita vreme inca ne confruntam cu probleme care se agraveaza si care ar putea fi preintimpinate, ar trebui sa fim mai receptivi la experimentele reusite din alte contexte. Insa, inainte de a reflecta la problemele infractionalitatii infantile din scoli, ar trebui sa luam in considerare activarea unor instrumente alternative de confruntare cu o asemenea situatie. Izolationismul si exclusivismul institutional, fie cel al scolii ori cel corectionar, duc la solutii unilaterale si constringatoare care pot perpetua or