In urma cu mai bine de un an si jumatate, urmaream cu stupoare evolutia incendiului declansat, „din senin“, la Teatrul de Opereta din Bucuresti, in 3 ianuarie 2005, cind nimeni nu lucra, iar la sediu se aflau doar directorul, secretara si… pompierul. S-a afirmat ca a ars mocnit un „burduf“ in care erau depozitate scaune, un spatiu practic nefolosit, dar si cortina masiva, afectind si scaunele din primele rinduri ale salii.

Nici acum nu se poate explica logic cum de a ars doar partea superioara a lambriului, dar si acea cortina foarte grea, fara ca scena, pe care s-a adunat tot scrumul „de catifea“, sa fie cumva afectata. Mai mult, dupa cum am aflat ulterior, cortinetele albe din la-terale au ramas (aproape) imaculate, desi fumul negru se raspindise in tot teatrul si valatucii izbucnisera afara, spre groaza trecatorilor; dar la fel de straniu a parut si faptul ca fumul iesea numai pe la etajul V, dar in foaierul invecinat salii si la intrarea in teatru era liniste si aer curat. De aici, numeroase speculatii, scenarii, dar mai ales semne de intrebare, ramase neelucidate. Desi s-au acordat imediat fonduri pentru a se demara reparatiile, licitatiile au durat mult, proiectul, de asemenea. S-au inceput lucrarile si, in tot acest timp, s-a acre-ditat ideea ca stagiunea urma sa se reia, in conditii normale, in toamna lui 2005, apoi in aceasta toamna, dar au aparut divergente intre proiectant si constructor. S-a solicitat suplimentarea fondurilor alocate (ceea ce teatrul nu poate face), astfel incit, in acest moment, citiva meseriasi isi fac de lucru prin sala, asteptind ca „sefii“ sa se hotarasca. intre timp, artistii au evoluat pe ici, pe colo, ba la Rapsodia romana, ba la Centrul Cultural al MAI sau la ARCUB, cu citeva spectacole si multe concerte.

Spre finalul stagiunii, s-a apelat la formula de foyer, o idee recenta a directorului executiv Dani