Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somnul raţiunii

Publicat in Romania Literara, joi 3 august 2006 ·

Se spune că cei trei scenarişti care lucrau la ecranizarea romanului Somnul de veci, al lui Raymond Chandler, au avut atâtea dificultăţi încât au fost siliţi să ceară ajutorul scriitorului pentru a descâlci intriga deosebit de complicată a cărţii. Autorul însuşi s-a declarat depăşit de complexitatea scenariului, iar filmul care a rezultat din acest proiect are faima de a nu putea fi povestit.

Romanul Patria de carton demonstrează că Cezar Pricop are o certă preferinţă pentru asemenea scenarii indescifrabile de film noir. Personajul principal, un intelectual silit înainte de Revoluţie să semneze un document de colaborare cu Securitatea, profită de confuzia postdecembristă pentru a pleca în Germania, sperând ca de acolo să ajungă în Statele Unite. După un dialog cu traducătorul care lucra pentru autorităţile germane, îşi dă seama că individul respectiv face parte dintr-o conspiraţie (a cărei natură exactă n-o vom afla niciodată). întors în România şi încercând să obţină o viză pentru Statele Unite, personajul principal îşi dă seama că personae care lucrează în slujba aceleiaşi conspiraţii încearcă să-l racoleze. Un misterios domn Roberto, un senator Silaghi (despre care aflăm ulterior că nu era membru al niciunui parlament, ci senator al mişcării legionare!) şi alte personaje dubioase îl atrag într-un joc de-a şoarecele şi pisica, în care singurii oameni care îl pot ajuta sunt doi foşti securişti, Mircea Ciobârlă şi Ve. Vasile, ei înşişi vizibil intimidaţi de forţele oculte care au pus ochii pe eroul nostru. (De ce tocmai pe el? Un alt amănunt pe care nu-l vom afla niciodată...)

Pe lângă intriga populată din belşug cu foşti şi actuali securişti, legionari, protocronişti şi agenţi secreţi, romanul mai conţine şi o bizară trecere în revistă a istoriei românilor, văzută din perspectiva dihotomiei ortodoxie-naţionalism. După câteva zeci de pagin

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hezbollah confirmă moartea lui liderului grupării, Hassan Nasrallah, şi promite continuarea luptei împotriva „inamicului”

Mediafax acum 42 minute
Gruparea libaneză a anunţat, prin intermediul unei declaraţii, că Hassan Nasrallah, liderul suprem, a fost ucis în cursul zilei de vineri, scrie Al Jazeera. Confirmarea oficială a uciderii lui Nasrallah vine după ce IDF a anunţat sâmbătă că acesta a

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 42 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 3 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 3 ore
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 5 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 8 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Risc crescut de viituri pe mai multe râuri din țară. Hidrologii au actualizat harta. Ce zone ar trebui să evite turiștii

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au actualizat şi ei sâmbătă, 28 septembrie, avertizarile cod galben şi cod portocaliu şi anunţă risc crescut de viituri până luni. Astfel, potrivit INGHA, Codul Portocaliu este valabil începând de duminică, de la ora 10:00, până luni, la

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum 6 ore
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Nicolae Ciucă, către liberalii din județul natal: Sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului. „M-am bucurat să mă întorc acasă, prin

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°