Cine nu stie pe pielea lui ca o atentie mai mica sau mai mare deschide larg usile birocratiei, care se ascunde printre literele de lege si hotariri, printre termene foarte generoase de rezolvare a doleantelor cetatenilor sau ale firmelor? Uneori crezi ca traiesti nu in Romania, ci in peisajul Castelului kafkian, unde absurdul este regula, iar normalitatea, exceptia.
Stii ca poti avea soarta personajului principal din Moartea domnului Lazarescu daca n-ai la tine un ban in buzunar, cind ajungi la spital, atunci cind sanatatea nu-ti mai este prietena.
Tema coruptiei este una pe care functionarii Uniunii Europene (UE) o pun pe tapet la fiecare discutie privind accederea Romaniei in UE, cind sint solicitati sa dea interviuri in presa. Pina de curind, constituia un motiv de aminare a intrarii tarii noastre in UE, un steag rosu si amenintator, care intre timp si-a schimbat culoarea de interzis si a devenit galben. Mass-media preia subiectul, il exemplifica prin nenumarate editoriale si anchete. il critica, il deplinge. Este un fenomen profund, chiar endemic al societatii romanesti. Ne luptam cu el prin legi, care sint ele bune, dar nu se aplica, prin actiuni sprijinite de Uniunea Europeana si de organizatii non-guvernamentale.
Coruptia se incapatineaza, totusi, sa persiste. De ce oare? Autoritatile se schimba o data la patru ani si trebuie sa rasplateasca banii investiti in ei de oamenii de afaceri, de oamenii cu ambitii politice si administrative. Acestia trebuie sa-si scoata banii investiti in partide, asa ca iau, in functiile pe care le detin, pielea de pe om. Cetatenii nu-si pot rezolva astfel problemele la timp sau obisnuinta cetateanului este atit de ancorata in coruptie, incit o priveste ca pe un mijloc sine qua non din existenta sa. Statisticile sint si ele relevante, aratind ca privatizarile nu sint transparente, licitatiile sint
