Este lucrul cel mai firesc ca mişcările ce-şi propun să înnoiască lumea să recurgă mai întâi la serviciile tinerilor, cei care, şi oricum, reprezintă speranţa în mai bine a unei societăţi îmbătrânite. Câţiva bătrâni smintiţi îmbrăcând o cămaşă verde sau neagră fac şi ei frumos într-o societate unde bătaia pe caldarâm a paşilor crâncen răsunând înlocuieşte plicticoase, interminabile dispute parlamentare. O defilare de moşi şi băbătii, ca de exemplu la manifestaţiile pensionarilor stârneşte milă, jena unei metehne ce nu trebuia exhibită. De unde absoluta nereuşită a unor asemenea întreprinderi.

Bătrânii puteau şi ei să schimbe faţa lumii - câtă vreme au fost tineri. Dar n-au făcut-o. Lumea este urâtă, rea, meschină, de o insuportabilă ipocrizie, spre a o împrospăta, renova, salva, tinerii se văd obligaţi ca mai întâi s-o demoleze, ca pe o şubredă clădire. Ceva din adânc le spune că au dreptate, chiar dacă întâmpină dificultăţi în a se exprima în privinţa modului în care vor proceda. De aceea ideologiile revoluţionare cu doar un miez de nucă doctrinar decid să acţioneze din mers. Ele nu greşesc, greşeşte istoria, când evenimentele iau o întorsătură nefericită. Nostalgicii lor o clamează în toate ocaziile în care vine vorba de cauzele catastrofei finale. Oamenii n-au fost la înălţime, au contaminat o doctrină admirabilă...

Dacă nici comunismul, nici fascismul, nici nazismul n-au fost ceea ce-şi propuseseră să fie, ne putem permite, oare, să le condamnăm în bloc? Boşorogii de astăzi care au fost tinerii ce le-au purtat pe umeri către camerele de gazare de la Auschwitz şi gropile comune de la Katyn, suspină. Când le dai cuvântul, atunci, precum dl. Ilie Merce, vor evidenţia caracterul de înaltă moralitate, de justă responsabilitate civică al turnătoriei, de patriotică iniţiativă de a folosi adolescenţi, de la 14-15 ani în sus, fireşte dintre cei m