După o jumătate de secol
Hispaniştii, care au parcurs teritoriul ficţiunii ce perpetuează prin limbă imperiul de altădată, generează o dilemă în conştiinţa cititorilor pasionaţi: unii susţin că din America Latină vine tumultuos al doilea val de mari prozatori (Federico Andahazi, Antonio Skarmetta, José Carlos Somoza, ca să-i amintesc pe cei traduşi recent în româneşte), alţii cred că este prima oară când Spania concurează de la egal la egal şi depăşeşte în cursa marii literaturi continentul sud-american, prin originalitatea unui Javier Marias sau Enrique Villa-Matas.
Fericită dilemă pentru cititori, de vreme ce, iată, editurile ne răsfaţă aproape simultan cu o nouă traducere a singurului roman al scriitorului mexican de la care începe realismul magic (Juan Rulfo, Pedro Pedro Páramo, Editura RAO, 2006, traducere de Ileana Scipione, în colecţia "Opere XX") şi cu prima traducere a unei scriitoare extraordinare din Columbia, căreia opera lui Márquez şi cartelul drogurilor de la Medelin nu i-au epuizat resurse şi notorietate: Laura Restrepo are legătură şi cu literatura şi cu gherilele.
Ultimul ei roman, Delir, considerat cel mai bun din tot ce a scris până acum, apare la Humanitas, în colecţia "Raftul Denisei", tradus de Gabriela Ionescu. Romanul, distins cu un prestigios premiu spaniol, Alfaguara (2004), şi cu altul italian, Grinzane Cavour pentru literatură străină (2006), i-a obligat la elogii pe scriitorii care au înnobilat Nobelul cu talentul lor uriaş : Gabriel García Márquez şi José Saramago.
La distanţa unei jumătăţi de secol, cele două romane - Pedro Páramo (1955) şi Delir (2004) - probează două lecţii magistrale de ficţiune. Cei doi autori şi-au şlefuit talentul fabulos de povestitori, învăţând tot ce se putea de la predecesori, şi abia după aceea şi-au cizelat propriul stil. Juan Rulfo făcea o m
