Al patrulea an de Stufstock se vrea unul cu pretenţii. Dacă până acum avea misiunea de a susţine campania "Salvaţi Vama Veche", începând de anul acesta Stufstock va deveni un festival de Al patrulea an de Stufstock se vrea unul cu pretenţii. Dacă până acum avea misiunea de a susţine campania "Salvaţi Vama Veche", începând de anul acesta Stufstock va deveni un festival de muzică destinat tinereţii. Timp de trei zile, între 1 şi 3 septembrie, la Vama Veche vor urca pe scenă 45 de trupe şi artişti independenţi din România, Europa şi Statele Unite. Accesul se va face pe baza unui bilet de intrare, în valoare de 35 RON, pentru că se aşteaptă "oameni care chiar iubesc muzica. Ne dorim să crească calitatea evenimentului", a explicat Mircea Toma, preşedintele Asociaţiei pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural. În premieră, la Stufstock va cânta trupa Phoenix. "Sper ca Stufstock să însemne pentru noua generaţie ce a însemnat Woodstock pentru mine", a declarat Nicu Covaci. Mircea Toma a mai anunţat că locaţia celor două scene ale festivalului va fi schimbată, scena mare urmând să fie amplasată de cealaltă parte a drumului, fără acces la mare, iar cea secundară, pe terasa "Papa la şoni". Vineri va răsuna rock-ul alternativ, sâmbătă, rock la greu, iar duminică, la "Marina Park", nostalgicii vor asculta jazz şi blues, iar la "Papa la şoni", folk şi muzică etno. şi-au anunţat prezenţa Timpuri Noi, Nociv, Blazzaj, Zob, Kumm, Urma, OCS, Fără Zahăr, Luna Amară, Lucian Ban şi mulţi alţii. Concertele vor începe de la ora 17.00, iar duminică dimineaţa va fi organizat, pe plajă, un concert "de răsărit", cu începere de la ora 5.00.