Credeam ca daca am intrat in NATO nu o sa mai suferim de obsesia sigurantei nationale. Parca asta fusese tirgul: ei ne iau si noi ne dam pe brazda, modernizam serviciile, ne aliniem la standarde occidentale, dam uitarii pe vechii tovarasi de drum ruginiti de prin lumea a treia, retragem discret pe diplomatii militarizati ca sa-i inlocuim cu civili, si asa mai departe.
Nu e vorba, m-am prins eu repede ca nu am facut asa o mare afacere, mai exact de cind un inalt functionar NATO, cu care am cinat la Bruxelles acum citiva ani, mi-a explicat principiul verificarii pe cuvint. NATO nu avea nici o intentie sa verifice cum ne reformam noi serviciile, nici macar lista celor care au acces la secretele NATO.
Ei se bizuiau pe noi ca vom face acest lucru, cum se intimplase cu vecinii nostri din Europa centrala, si se acopereau dindu-ne secrete mai putine.
Literalmente, intrarea in NATO a presupus mult mai putine verificari decit cea in UE - o data decizia politica luata am intrat in NATO cu toate aripile noastre securiste, DIAisti revolutionari, kagebisti perestroikisti, securisti anticomunisti, mafioti umedoisfertari si asa mai departe.
Si cu legile lui Magureanu et comp, mai ales cu celebra lege a Sigurantei nationale, trecuta in 1991, chiar inaintea Constitutiei, ca sa fie clar ca Securitatea bate Constitutia. Pentru putinii timpiti carora nu le era deja clar.
Daca nu ar fi aparut un 11 septembrie in viata noastra recenta, probabil ca as fi propus sa inchidem complet serviciile noastre secrete, daca nu de altceva, pur si simplu pentru ca si asa e greu sa reformezi statul in partea sa transparenta, iar partea sa netransparenta e de-a dreptul imposibil.
Daca partea transparenta a statului este atit de corupta, cum poate fi cea netransparenta? Iesi mai bine daca o inchizi complet si trimiti oamenii la re
