Inevitabil ajungeam la intensificarea dezbaterilor cu privire la domeniul securitatii nationale, si asta pentru ca, in sfarsit, nivelul de cunoastere si expertiza in astfel de chestiuni al societatii civile permite si favorizeaza asa ceva. Domeniul securitatii nationale nu mai este apanajul specialistilor militari si al celor cativa, foarte putini, oameni politici acceptati de sistemul de securitate in a-l gestiona. Anii de asistenta occidentala in incurajarea dezvoltarii domeniului universitar al studiilor de securitate, combinati cu disponibilitatea si receptivitatea tot mai mare a opiniei publice si in special a intelectualitatii civile in a se apleca asupra unei problematici politice altfel destul de complicata, au dus la formarea unei culturi a securitatii nationale si roadele se vad. Politica de securitate nationala (in sensul englezesc de "policy") este in acest moment o politica publica. Cresc astfel sansele ca politica de securitate nationala sa fie in acelasi timp si eficienta (rezultate maxime cu resursele alocate), dar si pusa in practica cu respectarea normelor de functionare ale unei societati democratice, in special a drepturilor omului. Este de salutat orice propunere sau initiativa legislativa care vine sa clarifice si sa reglementeze domeniul securitatii nationale, incluzand aici si proiectul legii securitatii nationale propus de Departamentul pentru probleme de securitate nationala din cadrul guvernului. Principala calitate a acestui proiect este aceea a punerii in discutie a nevoii de lege cadru in domeniul securitatii nationale. Domeniul securitatii nationale este prin natura sa unul multiinstitutional, multidimensional si foarte complex, lucru care obliga statele sa adopte astfel de legi. Pentru o functionare coerenta si integrata, national si international, avem nevoie de o reglementare de ansamblu a sistemului de securitate nationala, cu atat