Daca ar fi sa o iau de la inceput, daca timpul s-ar intoarce si am fi din nou in 1954, cand am invatat sa citesc, optiunea mea ar fi tot cititul.
Citesc, aproape zilnic, de peste cincizeci de ani. Cand ma gandesc la viata mea de pana acum, ma vad citind, citind, citind, in cele mai diferite situatii.
Am citit la masa de lucru, aplecat asupra cartii, astfel asezat incat lumina sa-mi cada din stanga, urmand un sfat de demult al mamei, dar si asezat gresit, cu propria mea umbra proiectata asupra paginilor. Am citit in pat (in copilarie, uneori, noaptea, la lumina lanternei, sub plapuma, pentru ca trebuia sa dau impresia ca dorm demult). Am citit intins pe spate, in iarba, ignorand chemarea imperativa a vietii - soarele stralucitor, trilurile pasarilor, zborul gratios-stangaci al fluturilor - si lasandu-ma absorbit de lumea imaginara a literaturii. Am citit in tren, in avion, in masina (cand nu eram eu la volan). Am citit in sali de asteptare, in camere de hotel, pe banci din parc, in dormitoarele cazone din unitatile militare unde am facut stagiul militar si apoi diverse concentrari. Am citit pe patul de spital. Am citit mancand, am citit stand lungit in cada de baie.
In casa parinteasca a existat intotdeauna o biblioteca, datorita imprejurarii ca tata avea un cult pentru carti. Apoi, trecand anii si asezandu-ma la casa mea, mi-am alcatuit o biblioteca proprie, aflata de la inceput si pana in prezent in continua expansiune. Cu greu ii tin sub control tendinta de a se extinde in toate ungherele locuintei.
Am ajuns la o adevarata dexteritate in manevrarea cartii ca obiect. Cand stau in pat, tin volumul in mana stanga si dau foaie dupa foaie cu aceeasi mana, fara sa mai apelez la dreapta, pe care imi sprijin capul. Ma inteleg foarte bine si cu textul care se deruleaza pe ecranul calculatorului, nu fac deloc o drama din concurenta dintre carte
