Statele Unite ale Americii - Noua Roma. Ma aflu aici de mai bine de sase saptamani, la invitatia Departamentului de Stat, incercand sa inteleg cat mai bine politica externa a Statelor Unite. Sunt impreuna cu un grup de 16 universitari si diplomati din toata lumea. Am audiat profesori din faimoase universitati americane(1), am vizitat si ascultat reprezentanti ai unor institutii cheie ale statului (NSC, Departamentul de Stat, Pentagon), si ale unor think-tank-uri proeminente (Rand, Brookings, Heritage). Am calatorit prin SUA de la Atlantic la Pacific si inapoi. O experienta extraordinara. Politica lumii se vede cu totul altfel din Washington DC decat din Bucuresti. Relatia transatlantica pare mai problematica vazuta din DC decat de la Bucuresti. Interesul SUA pentru China si Pacific este prioritar. Europa este mai jos pe lista. Dificultatile de coordonare a unei politici externe a UE care sa-i permita inserarea ca actor major in politica mondiala contribuie la aceasta ordine de prioritati. UE nu are nici pe departe forta militara si o politica de aparare pe masura SUA. Securitatea UE este indisolubil legata de cea a Aliantei Nord-Atlantice. SUA este cel mai mare contribuabil la bugetul NATO, detinand aproape 50% din cheltuielile militare ale tuturor statelor lumii luate la un loc. Europa, cum este indeobste numita aici Uniunea Europeana, cheltuieste nesemnificativ de putin, proband afirmatia unui ministru belgian conform careia UE este un "gigant economic, un pitic politic si un vierme militar". Securitatea majoritatii statelor UE este in esenta realizata prin NATO sau prin mecanisme care folosesc capabilitatile Aliantei. Problemele economice ale UE - reale sau hiperbolizate - par sa impinga Europa intr-un orizont mai departat al interesului SUA. Pietele orientale - China, India - sunt considerabil mai mari si mai atractive. Absenta unei politici externe comune consis