Pe cand isi exercita mandatul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, Romania a "trecut" o Rezolutie referitoare la colaborarea forumului global cu organizatiile regionale.
Ideea diplomatiei romanesti a pornit de la convingerea ca tema e de bun-simt, ca nu-i va irita pe membrii permanenti ai CS si ca are sansa de a imbunatati conectarea agentiilor onusiene la realitatile regionale/locale din care e compus marele puzzle global.
E foarte adevarat ca, dupa WW II, retelele internationale s-au dezvoltat excesiv si n-au stiut sa evite paralelismele. Jungla siglelor organizationale n-a mai fost defrisata de cateva decenii, cu urmarea ca numai tribul expertilor mai stie sa supravietuiasca in densul ei hatis. Instantele locale si regionale actioneaza pentru multiplicarea instrumentelor de cooperare la propriul lor nivel. ONU tine pasul cu ele, dar nu face decat sa ia nota de aparitia unor noi actori, fara sa aiba, de fapt si de drept, capacitatea de a-i controla.
Putem spune ca aceasta efervescenta "creatoare" tradeaza intensificarea bataliei pentru legitimitate internationala dupa incheierea razboiului rece, dupa reforma avortata a marilor "corpuri" traditionale si dupa cresterea riscului de anarhie pe care evolutiile recente - de tip 9.11 sau reinceperea razboiului israelo-arab - au generat-o.
In batalia pentru legitimitate au intrat, de vreo 10 ani, si ONG-urile internationale. Actorii neguvernamentali si-au sporit influenta pe masura ce forta statelor s-a diluat. Trusturile media, multinationalele si ONG-urile cu acoperire globala sunt principalii concurenti ai statelor-natiuni: ele au pretentia de a interveni in diferite tari si chiar o fac tot mai des, recurgand la mijloace nu neaparat ortodoxe.
Concurenta e minunata, dar este ea oare loiala in lipsa oricarui cod de conduita general acceptat? Am toate indoielile in
