Critica americana a fost cvasi-unanima. Acest sequel e un ghiveci. Sau mai dur: o mizerie, un dinozaur comercial lipsit de orice suflet. Publicului putin i-a pasat: s-a dus in hoarde ca sa-l vada, transformandu-l in cel mai profitabil debut cinematografic din istorie. Si recordurile au continuat sa cada (iertati-ma daca am obosit sa le tin socoteala). S-au scris kilometri despre posibilele explicatii pentru care spectatorii au transformat un film execrabil intr-un triumf (de parca ar fi fost prima data!) si motivele gasite au variat de la o vraja malefica aruncata peste lume de laboratoarele hollywoodiene de magie neagra ale lui Jerry Bruckheimer la irezistibila carisma a lui Johnny Depp, de care cinefilii par a nu se mai satura. Adevarul e mai simplu si mai crud: oamenilor le place sa vada filme proaste, atata timp cat exista macar o minima sansa sa fie distrati.

Una peste alta, filmul s-a dovedit a fi "impermeabil la critica" - pe englezeste "critic proof" -, prilej pentru industriasii din breasla sa le mai dea o data cu tifla acestui popor ifosativ. Cronicarii, la randul lor, au oftat si s-au oripilat: cine il va mai opri pe voracele producator Bruckheimer de la a se instaura ca imparat necontestat al box-office-ului si de la a declansa apocalipsa cu ale sale spectacole "goale, fasciste si triste"?

Reclama spune ca aceasta a doua parte a trilogiei (da, temeti-va, va mai exista si o a treia) e o poveste fantastica de dragoste, cu pirati si supranatuala. Will Turner (Orlando Bloom) si iubita sa nobila Elizabeth Swan (Keira Knightley) se pregatesc de casatorie, dar sunt arestati pentru ca l-au ajutat pe capitanul Jack Sparrow, celebrul pirat, (Johnnny Depp), sa fuga de autoritati. Singura lor scapare e sa-i dea de urma banditului si sa-l aduca in fata lordului Cutler Beckett, care doreste sa puna mana pe compasul sau fermecat (instrument magic ce arat