De cealaltă parte vor fi consumatorii dependenţi de centralele pe gaze naturale sau păcură, unde costurile sunt mult mai mari. În plus, măsura luată de Executiv se dovedeşte benefică pentru De cealaltă parte vor fi consumatorii dependenţi de centralele pe gaze naturale sau păcură, unde costurile sunt mult mai mari. În plus, măsura luată de Executiv se dovedeşte benefică pentru primăriile bogate, care au bugete consistente în vederea asigurării subvenţiei, şi defavorizează primăriile mai sărace. "Pentru primăriile mai puţin bogate va fi greu. De exemplu, noi vom renunţa la anumite proiecte de investiţii pentru a asigura cota parte din consumul populaţiei", ne-a declarat primarul oraşului Bucecea, judeţul Botoşani, Adrian ţămpău.
Agentul termic se va scumpi odată cu păcura
Imposibilitatea primăriilor de a-şi onora chiar şi în prezent obligaţiile se resimte şi în localitatea Brad, unde furnizorul de agent termic - Acvalor Brad - are de recuperat circa 23 miliarde de lei vechi. şi asta în condiţiile în care tot bugetul primăriei este de circa 30 miliarde de lei. Inginerul-şef Sorin Leucean, din cadrul Centralei Acvalor, spune că preţul local de referinţă al Gcal va ajunge la o valoare de circa 130-140 RON, faţă de 107,5 RON, preţul naţional. "În condiţiile în care noi folosim păcură, iar preţul pe plan internaţional al acestui combustibil este în creştere, estimăm că factura la întreţinere va creşte cu 20-30% faţă de cea de anul trecut, care s-a cifrat la circa 170-200 RON, pentru un apartament cu două camere", ne-a declarat Leucean.
Centralele pe cărbune sunt cele mai râvnite
Aceeaşi majorare de circa 30% a facturii la întreţinere se va resimţi şi la nivelul judeţului Constanţa. Dan Juverdeanu, reprezentantul centralei Detacan Cernavodă, ce utilizează abur tehnologic pentru producerea agentului termic, spune că, în ceea ce