Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispret la adresa mediului de afaceri

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 5 august 2006 ·

Fix la inceputul lunii august, mediul de afaceri ar fi trebuit sa rasufle usurat: mult asteptatul Cod Fiscal a aparut in Monitorul Oficial. Faptul in sine, desi petrecut cu o intarziere de 31 de zile, in sensul ca actul normativ trebuia publicat cu sase luni inainte de intrarea in vigoare, adica la 1 iulie, ar fi trebuit sa puna capat perioadei de instabilitate legislativa criticata continuu de investitori, care-si vedeau astfel dinamitate planurile de afaceri. Cu alte cuvinte, lucrurile ar fi trebuit sa intre in normal. Dar, surpriza! La doua zile dupa aparitie, Ministerul Finantelor semnaleaza ca in textul actului normativ publicat in Monitor au aparut doua prevederi contrare, care arunca microintreprinderile intr-o nebuloasa totala. Intr-unul din articole se precizeaza ca, de la data aderarii, vor fi abrogate toate prevederile care ofera acestor societati facilitati fiscale, ceea ce inseamna ca impozitul va fi de 16%, iar in altul scrie negru pe alb ca veniturile microintreprinderilor vor fi impozitate gradual, cu 2% in 2007, cu 2,5% in 2008 si cu 3% in 2009. Greseala a unei stenografe, indolenta, rea-intentie sau ignoranta? Pot fi si toate la un loc. Cert este ca textul a plecat de la Parlament fara ca nimeni sa sesizeze vreo greseala, documentul purtand semnaturile presedintilor celor doua Camere si avizul secretarului general al Camerei Deputatilor. A trecut pe la Curtea Constitutionala si a ajuns la Cotroceni in data de 17 iulie, unde, din nou, nimeni nu a observat ca doua articole s-ar bate cap in cap. A plecat apoi la Monitorul Oficial, unde a fost publicat marti, iar joi, Ministerul de Finante a observat inadvertenta. Fara doar si poate, greseala este impardonabila, mai ales ca subiectul discutiei este una dintre legile de baza ale unei tari. Ca atare, Ministerul de Finante ar fi trebuit sa o urmareasca pe tot traseul legislativ. De altfel, in toate comis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum o ora
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 29 minute
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum 29 minute
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum o ora
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum 59 minute
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 2 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Minoră dispărută de acasă, căutată de Poliție. Autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT FOTO

Ziare.com acum 30 minute
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis marţi, 7 ianuarie, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta la solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), pentru identificarea unei minore, în vârstă de 15 ani, plecată de acasă de la fine

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 6 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 5 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 14 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°