Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, critica decizia premierului Calin Popescu Tariceanu de constituire a unui colectiv de lucru pentru restructurarea si reorganizarea agentiilor de dezvoltare regionala.
Nici nu s-au stins bine ecourile conflictului dintre ministrul democrat Vasile Blaga si premierul Tariceanu pe tema hotararilor CSAT privind desecretizarea dosarelor politicienilor si numirea sefilor serviciilor secrete, ca un alt demnitar PD iese la atac impotriva sefului Executivului. Este vorba despre ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, iar motivul il reprezinta o decizie semnata de premierul Tariceanu privind constituirea unui colectiv de lucru pentru restructurarea si reorganizarea agentiilor de dezvoltare regionala. Acest colectiv va analiza modul de organizare si functionare a agentiilor de dezvoltare regionala si va propune masuri care sa contribuie la cresterea puterii de absorbtie a fondurilor structurale. Din colectiv fac parte Leonard Orban, seful colectivului de lucru, secretar de stat la Ministerul Integrarii Europene, iar ca membri, Adrian Ciocanea, secretar de stat la Ministerul Integrarii Europene, Victor Paul Dobre si Liviu Radu, secretari de stat in Ministerul Administratiei si Internelor si Attila Szász, consilier de stat.
CRITICI SI IRONII. "Au picat patru liberali din cer intr-o comisie de evaluare care constata ca vom schimba regiunile sau Agentiile de Dezvoltare Regionala (ADR) sau le eficientizam. Au picat printr-o decizie a premierului, care iarasi intelege descentralizarea si continuarea masurilor de reforma din Biroul Permanent al PNL, nu din Guvern. Premierul nu a inteles ca descentralizarea inseamna sa ai un cadru legal, o lege cadru, sa nu te joci cu aceste lucruri", a spus ministrul Integrarii Europene la un seminar organizat la Cluj-Napoca. Potrivit acesteia, Romania se afla in prag de gestionare a fonduril