"Artistii nu au varsta" este o butada asumata de insisi creatorii sortiti sa "stea la masa cu zeii". Asa cum meseria care-i propulseaza in eternitate nu are limite temporale, iar idealurile lor nu se poticnesc de tensiunile prezentului. Sculptorita Elena Surdu-Stanescu, un nume important in peisajul plasticii contemporane, ale carei lucrari colinda lumea, intrand in colectii particulare sau de stat la preturi onorabile, ilustreaza fericit aceasta triada a devenirii unui artist. Dupa mai bine de patru decenii dedicate muncii in atelier si activitatii de pedagog - a fost profesor la Liceul de arta "Nicolae Tonitza" din Bucuresti - drumul sau spre desavarsire continua sa includa ore nesfarsite de atelier, documentari, calatorii si expozitii in tara sau peste granita. Dar si amintiri, in "inima" carora am invitat-o sa poposeasca pentru cateva clipe.

"Cand am ajuns la Liceul «Tonitza», in clasa a X-a, primul contact cu atelierul de modelaj, cu lutul, a fost definitoriu", incepe Elena Stanescu. "In momentul acela mi-am dat seama ca asta era ceea ce trebuie sa fac. Am inceput cu portretul - chipul uman, portretul cu expresiile, trairile, fizionomia si anatomia lui este pasiunea mea si genul meu preferat - pentru ca portretele sunt cele mai importante in a intelege si a caracteriza un om. Am avut profesori foarte buni, sculptorul Eugen Lungu a fost unul dintre mentorii mei. De la el am invatat meseria de sculptor".

Elena Surdu-Stanescu a fost si ramane captivata de studierea naturii, pentru ca, afirma artista, "Natura este cea care ne invata ce inseamna armonie, abstractie, echilibru, compozitie. Important este sa stii sa le citesti, sa le descoperi. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa ramai la stadiul de pictor academic sau realist. Nu mai este epoca in care sa ramai la aceasta etapa, avand in vedere perfectiunea pe care o atinge arta fotografiei. Dar sa nu stii s