Starea de beligeranta a devenit motorul care tine PNL in miscare. Razboaiele interne, cu origini obscure, sunt singurele semne ca principalul partid de guvernare mai traieste. De indata ce apar indicii ca in partid s-ar instala acalmia, din transee scoate capul cate un liberal, ca sa mai arunce o grenada in directia inamicului.
Asa a facut si Valeriu Stoica, fost comandant de osti, obligat, in urma cu cativa ani, la o retragere rusinoasa din fruntea trupelor.
Plictisit sa tot mute pe harta soldateii Stolojan si Musca, Stoica a trecut fulgerator la demascarea spionilor si tradatorilor din PNL: trioul Patriciu - Tariceanu - Olteanu, „coloana a cincea” a PSD si PRM in partid, oameni cu puterea „de a hipnotiza” masa liberalilor simpli.
Cum, in dragoste, ura si razboi, totul e permis, Stoica a trecut sub tacere perioada 2000 - 2004, cand el insusi a ridicat colaborationismul cu pesedistii la rang de politica de partid, si si-a concentrat tirul asupra lui Patriciu, cel care a varsat aur negru in vistieria PSD.
Ca magnatul titeiului a avut stranse relatii cu fostii guvernanti a devenit de mult o axioma. Dinu Patriciu nu si-a ascuns niciodata preferinta pentru PSD. In campania electorala, il ameninta fatis pe Traian Basescu si ii facea o curte desantata lui Adrian Nastase.
Coruptia regimului pesedist nu i-a cauzat probleme de constiinta, pentru ca a beneficiat din plin de ea. Hranindu-se cu utopii, de genul „un sfert din electorat e pur liberal, iar PNL va avea in permanenta un scor de 25 la suta”, Patriciu a jucat, politic, numai carti necastigatoare.
Dovezi recente: faptul ca a sponsorizat PSD mai mult decat Alianta si sustinerea oarba pentru o coalitie liberal - pesedista.
Atunci ce l-a indemnat pe Stoica, omul care nu face nimic la intamplare, sa arunce in lupta munitie expirata? In atacul
