La sfarsitul clasei a II-a, drept rasplata ca am luat premiul I, bunicul meu mi-a daruit o bicicleta Pegas, pe care am tot "calarit-o" pana cand m-am facut baiat mare. E adevarat, nu s-a intamplat sa ies cu ea din casa fara sa o aud pe maica-mea: "Sa fii atent la masini, sa nu te calce vreuna!". Am supravietuit si, baiat mare fiind, la un moment dat mi-am cumparat un autoturism. Asta si pentru ca la noi in tara mai si ploua, mai e si iarna, mai bate si vantul. Dar dorinta de a folosi bicicleta nu m-a parasit niciodata. Iar acum, cand m-am intors dintr-o scurta vacanta in strainatate, s-a accentuat. Am impartasit catorva amici dorinta de a renunta la sofat si de a incaleca pe-o sa. Reactia lor a fost aceeasi: "Esti nebun! Vrei sa mori?" Le-am povestit ca pe unde am calatorit (Germania, Olanda, Belgia), am vazut mii si mii de biciclete si sute de oameni folosindu-le. "Si mergeau printre masini? Faceau slalom printre ele, ferindu-se sa nu fie acrosati?", am fost chestionat de prietenii. Nu, in tarile prin care am fost, biciclistii aveau piste speciale de circulatie si locuri de parcat. Si nu incurcau circulatia masinilor. Dimpotriva, o descurcau, fiindca nici in Amsterdam, nici in Bruxelles (doua orase mari), nu am vazut aglomeratia de masini care exista pe strazile Timisoarei. Stiu ca edilii de pe Bega au avut cateva initiative de a da o sansa celor cu ghidoane in maini. Pe Calea Aradului si pe Bulevardul Tineretii exista niscai piste, dar ele se termina fix in boturile masinilor, care curg cu nemiluita si cu viteza. In plus, soferii folosesc rar oglinda din dreapta, pe unde se mai "scurge" timid si speriat cate un biciclist. Prin urmare, riscurile de a ti se rupe "lantul" sunt foarte mari. Ca rasplata ca timisorenii isi platesc impozitele, dar si pentru ca se tot cauta metode de decongestionare a traficului rutier, mai marii orasului ar putea lua in calcul extind