La Bruyere (scriitor si moralist francez, 1645-1696) spune, in cunoscuta sa lucrare Caractere: Sa nu ne maniem pe oameni vazandu-i aprigi, necrutatori, nedrepti, trufasi, iubindu-se pe ei si uitand de ceilalti: astfel le e frica; e ca si cum ne-am supara ca piatra cade si flacara se inalta.
Moralistul francez enumara doar cateva uraciuni de caracter, pe care le intalnim in toate societatile. Oare cate or fi? Voltaire enumera atatea uraciuni de caracter incat, drept sa spun, mi-a intepenit mana transcriindu-le (din romanul sau Candide): Oare oamenii au fost intotdeauna mincinosi, misei, vicleni, ingrati, talhari, slabi de inger, usuratici, lasi, invidiosi, lacomi, betivi, zgarciti, ambitiosi, cruzi, barfitori, destrabalati, fanatici, ipocriti si prosti? (O, dle Voltaire, mi-ati obosit stiloul, scriind atatea uraciuni launtrice ale noastre!) Nu stiu daca au fost atatea, dar in secolul nostru cred ca sunt si mai multe!
Cum putem scapa de aceste "uraciuni ale pustiirii" din sufletele noastre, (dupa o expresie dintr-o carte veche)? Multi vor spune: prin educatie, cultura, arta etc. Stiu eu ce sa zic!... (La una din Sonatele sale muzicale, Iosif Sava a spus aceste cuvinte: "Am cunoscut oameni plini de Bach, de Beethoven... dar ce suflete negre aveau, domnule!"). Eu cred ca aceste uraciuni de caracter nu pot fi atenuate, imblanzite (nu zic starpite, caci cu ele ne nastem) decat prin dresaj, aplicandu-se foarte sever biciul legii, prin aceste precepte ale dreptului roman: Juris praecepta sunt haec: oneste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere. (Preceptele dreptului sunt acestea: a trai cinstit, a nu leza pe celalalt, a da fiecaruia ceea ce este al sau). Unii vor considera acest dresaj cu biciul legii ca o ofensa. Eu cred ca dresajul facut cu biciul legii este necesar in orice societate, oricat de civilizata s-ar crede aceasta: oneste vivere, alterum n
