Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Sibiu, interes mare pentru scadentele martie si iunie 2007

Publicat in Curierul, luni 7 august 2006 ·

Primele patru sesiuni de tranzactionare din august, de la Bursa la termen din Sibiu, s-au caracterizat printr-o lichiditate buna, tranzactionandu-se 63.049 contracte fututures si options, care au avut o valoare echivalenta de peste 126 milioane lei. La nivelul intregii saptamani, au fost tranzactionate 72.419 contracte.

Este de remarcat inmultirea operatiunilor nespeculative, care au facut ca numarul pozitiilor deschise sa urce vinerea trecuta la aproape 142.000, nou record pentru Bursa din Sibiu.

„La cresterea rapida a numarului de pozitii deschise au contribuit in primul rand cei care doresc sa isi protejeze investitiile de pe piata de capital pe termen mediu sau lung, observa un broker sibian. Investitorii mizeaza pe mentinerea unui trend crescator al preturilor, asa cum rezulta si din tranzactiile cu optiuni pentru scadentele mai indepartate".

Aceasta evolutie este consecinta introducerii, de la inceputul lui iulie, a scadentelor la 9 si 12 luni. Vinerea trecuta pentru aceste scadente erau deschise un numar de 26.564, circa 90% din ele fiind realizate pe derivatele cu actiunile TLV cu scadenta martie.

Pentru scadenta martie titlurile TLV au fost tranzactionate la 1,2551 - 1,2750 lei, cumparatorii de optiuni CALL asteptand o crestere la peste 1,37 lei iar pentru iunie preturile au urcat de la 1,2849 - 1,29 la 1,3 lei, cumparatorii de CALL anticipand o crestere la peste 1,47 lei.

Pentru martie SIF 2 a fost tranzactionat la 2,3860 lei iar SIF 5 a crescut de la 2,8 la 2,9 lei.

Primele patru sesiuni de tranzactionare din august, de la Bursa la termen din Sibiu, s-au caracterizat printr-o lichiditate buna, tranzactionandu-se 63.049 contracte fututures si options, care au avut o valoare echivalenta de peste 126 milioane lei. La nivelul intregii saptamani, au fost tranzactionate 72.419 contracte.

Este de remarcat inmultirea opera

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi maxime de aproape 20 de grade în februarie. Prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 februarie. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în continuarea peste mediile specifice acestei perioade. ”Pe parcursul acestei săpt

Google Maps va redenumi „Golful Mexic” în „Golful Americii” pentru utilizatorii din SUA

News.ro acum 33 minute
Google Maps va schimba numele de „Golful Mexic” în „Golful Americii” odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul american de denumiri geografice, a anunţat luni compania într-o postare pe X, relatează Reuters. Schimbarea va fi vizibilă în S

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Tarifele lui Donald Trump ar putea creşte preţurile unor tehnologii pentru laptopuri, smartphone-uri şi inteligenţă artificială în SUA

News.ro acum 2 ore
Planurile administraţiei Trump de a introduce tarife vamale extinse importurilor din Mexic, Canada şi China ar putea avea un impact semnificativ asupra preţurilor produselor tehnologice, inclusiv laptopuri, smartphone-uri şi echipamente de inteligen

Furtul tezaurului dacic. Poliţia olandeză a scos un baros dintr-un canal de lângă Muzeul Drents

News.ro acum 6 ore
Poliţia olandeză a recuperat un baros, luni după-amiază, dintr-un canal aflat în apropierea Muzeului Drents. Este posibil ca obiectul să fi fost folosit de autorii jafului de sâmbătă, care au furat din muzeu obiecte din aur din tezaurul dacic aparţi

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 8 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°