Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recoltă slabă la grâne în pragul aderării la UE

Publicat in Adevarul, luni 7 august 2006 ·

În acest an, agricultorii din Mureş au obţinut producţii de 2.000-3.500 kg la hectar, la grâu, orz, orzoaică de primăvară, mult mai mici decât în 2005. La nivelul judeţului, recoltarea În acest an, agricultorii din Mureş au obţinut producţii de 2.000-3.500 kg la hectar, la grâu, orz, orzoaică de primăvară, mult mai mici decât în 2005. La nivelul judeţului, recoltarea grâului şi a orzului este spre final, urmând să se încheie în această săptămână. Din datele Direcţiei Agricole Mureş, foarte puţini producători au obţinut o producţie de peste 4.000 de kg/ha. Din cauză că preţul imputurilor a crescut de 8-10 ori, timp în care preţul produselor a rămas acelaşi sau a scăzut, fără o valorificare a grâului cu cel puţin 4.500-5.000 lei pe kilogram, producătorii agricoli nu vor putea relua procesul. Deputatul Liviu Timar, fost şef al Direcţiei Agricole Mureş, a apreciat că, dacă în acest an a rămas nelucrată 30% din suprafaţa arabilă, în primul an după aderare vom ajunge la o suprafaţă de 40-45%. "Dacă în Mureş se obţin astfel de producţii, judeţ cu calamităţi puţine în comparaţie cu altele, consider că situaţia la nivelul ţării nu poate fi mai bună. Acest lucru determină ca România să nu realizeze necesarul propriu de grâu cu cinci luni înainte de-a fi primită în Uniune, fiind obligaţi să împrumutăm grâu de la alte ţări", a declarat Liviu Timar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 19 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°