bunul mers al treburilor din această instituţie.Săptămâna trecută s-a desfăşurat, la Bucureşti, Adunarea Generală a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Principalul punct pe ordinea bunul mers al treburilor din această instituţie.
Săptămâna trecută s-a desfăşurat, la Bucureşti, Adunarea Generală a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Principalul punct pe ordinea de zi: desemnarea organelor de conducere şi a unui preşedinte care urmează să deţină această înaltă funcţie până în 2010. Însă câteva "amănunte" procedurale - pe care se pare că preşedintele actual, Victor Babiuc, nu le-a respectat întocmai - au condus la boicotarea şedinţei de către un numeros grup de reprezentanţi din teritoriu, între care se numără 26 din cei 42 de preşedinţi ai unor Camere de Comerţ judeţene.
Într-un comunicat dat ulterior şedinţei de către conducerea actuală a CCIR se arată că "lucrările Adunării Generale au fost grav perturbate de tentativa unui grup de reprezentanţi ai unor Camere teritoriale de a-şi impune, practic, cu forţa punctele de vedere, în dispreţ faţă de Statutul Camerei şi de majoritatea delegaţilor prezenţi". De partea cealaltă, liderul grupului protestatar - avocatul Mihail M. Vlasov, preşedintele CCI Iaşi - ne-a declarat că, de fapt, Victor Babiuc şi apropiaţii săi sunt cei care "au încălcat în mod brutal Statutul CCIR".
Taberele sunt ireconciliabile
Acuzaţiile aruncate, reciproc, din ambele tabere sunt atât de dure, încât e aproape exclus că adepţii acestora se vor împăca vreodată. Cert este că grupul Vlasov va acţiona în forţă, mai întâi chemându-i în judecată pe câţiva dintre liderii actuali al CCIR (Victor Babiuc, Dragoş şeuleanu şi Jose Iacobescu), apoi înfiinţând o structură paralelă - Uniunea Naţională a Camerelor de Comerţ din România.
Acest conflict nu era tocmai imprevizibil, având în vedere tensiunile mai vech