Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sighişoara în cifre

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 august 2006 ·

La ediţia din acest an a Festivalului Medieval Sighişoara au participat peste 30.000 de vizitatori din ţară şi străinătate, delegaţii oficiale din oraşele înfrăţite şi în jur de 500 de actori şi artişti. Programul Festivalului pentru cele trei zile de desfăşurare a însumat aproximativ 110 ore, de-a lungul cărora şi-au dat concursul 465 de actori. Au fost eliberate în această perioadă un număr de 134 de autorizaţii de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare şi au fost încheiate un număr de 93 de contracte de închiriere teren pentru 46 de comercianţi de produse de artizanat, 18 societăţi comerciale de alimentaţie publică şi 19 societăţi comerciale cu mărfuri industriale.

În această perioadă, au fost legitimate 1037 persoane, au fost avertizate 288 persoane, s-au aplanat 39 conflicte, s-au aplicat 238 sancţiuni contravenţionale şi au fost constatate 3 infracţiuni una de natură economică şi două privind circulaţia rutieră.

La ediţia 2006 a Festivalului Sighişoara Medievală s-au acreditat 137 de jurnalişti din media scrisă şi audio-vizuală, pentru prima dată la acest festival acreditându-se şi 5 jurnalişti de la televiziunea NHK din Japonia. Pentru toţi jurnaliştii prezenţi, în Turnul Cizmarilor a fost organizat Centrul de Presă care a funcţionat în toate cele 3 zile între orele 10 şi 21.00, fiind coordonat tot de către jurnalişti, având şi dotările necesare: PC-uri, imprimantă, telefon/fax, conexiune la internet.

"Primăria municipiului Sighişoara adresează mulţumiri Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, Grupării Mobile de Jandarmi "Regele Ferdinand I. "Târgu Mureş, Poliţiei municipiului Sighişoara, Serviciului Public Poliţia Comunitară, Spitalului Municipal, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă "Horia", Detaşamentul de Pompieri Sighişoara, SMURD Sighişoara, de asemenea tuturor instituţiilor implicate pentru sprij

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 3 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum 40 minute
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum o ora
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 5 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Tren direct București – Istanbul. Cât costă călătoria care durează 20 de ore

Ziare.com acum 2 ore
Începând cu 14 iunie și până pe 14 octombrie 2024, va funcționa zilnic legătura directă de la București către Istanbul / Halkali, Varna, Sofia și retur. Biletele spre/dinspre aceste destinații sunt deja puse în vânzare, iar călătoria durează aproxim

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°