Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case şi terenuri, scoase la mezat de Fisc

Publicat in Adevarul, luni 7 august 2006 ·

Pentru a-şi cumpăra o casă sau un teren mai ieftin, românii au la îndemână, în acest moment, varianta licitaţiilor organizate de Fisc. Acesta scoate frecvent la mezat bunurile imobile Pentru a-şi cumpăra o casă sau un teren mai ieftin, românii au la îndemână, în acest moment, varianta licitaţiilor organizate de Fisc. Acesta scoate frecvent la mezat bunurile imobile aparţinând firmelor ce înregistrează datorii către stat.

Trei camere în buricul Capitalei - sub 50.000 de euro Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Municipiului Bucureşti va scoate, spre exemplu, la licitaţie, în data de 15 august a.c., un apartament cu trei camere, situat în strada Columbelor nr. 7. Locuinţa, situată la etajul al doilea al unui imobil S+P+2E+M din apropierea zonei Udrişte, are o suprafaţă de peste 90 de metri pătraţi şi un preţ de pornire al licitaţiei de 172.518 RON (nr. - fără TVA), adică aproximativ 48.000 de euro, calculat la un curs de 3,600 RON/euro. Adăugând TVA, care se ridică la aproximativ 10.000 de euro, ar rezulta un preţ de pornire al licitaţiei de circa 58.000 de euro, în care este inclus şi terenul aferent în cotă indiviză în suprafaţă de 133,8 mp, aflat la aceeaşi adresă. De ce este sub preţul pieţei? Parcurgând anunţul de vânzare al DGFP Bucureşti, cei interesaţi pot vedea că Fiscul este deja la o a doua încercare de a vinde apartamentul cu pricina. Din această cauză, preţul de pornire al licitaţiei este diminuat cu 25%. Totodată, bunurile sunt grevate de sarcini, şi anume sunt ipotecate. Potenţialii cumpărători pot afla însă mult mai multe amănunte privind starea acestor bunuri, dar şi a altora aflate în aceeaşi situaţie, contactând DGFP Bucureşti. Ca să participe la astfel de licitaţii, cei interesaţi trebuie să prezinte până în ziua precedentă licitaţiei oferta de vânzare şi dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de porni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°