Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puhoaie pe drumurile Sucevei

Publicat in Romania Libera, luni 7 august 2006 ·

Ploaia torentiala de sambata a afectat zece localitati sucevene. Cantitatea de precipitatii in municipiul Suceava a masurat 45 de litri pe metrul patrat. Strazile din centrul Sucevei aratau ca niste rauri, din cauza canalizarii subdimensionate care nu reusea sa preia toata apa pluviala. Subsolul cladirilor Spitalului Vechi au fost inundate, nivelul apei depasind 50 de cm. Pompierii au intervenit cu o autospeciala si au pompat apa din cladire. Din fericire, nu au fost pagube, ci doar mizerie. In dimineata zilei de duminica, de la prima ora, doctorii si personalul din sectie faceau curatenie. In municipiul Suceava au mai fost inundate complexul comercial Rozita si patru subsoluri de bloc. Vantul puternic a rupt si un arbore din apropierea Ambulantei Suceava. Importante scurgeri de pe versanti In celelalte orase ale judetului au fost probleme similare. La Gura Humorului, pe strazile Stefan cel Mare si Oborului, au fost inundate curtile a doua gospodarii, la Solca - au fost inundate subsolul Grupului Scolar Tomsa Voda, Siret si trei gospodarii inundate pe strada Alexandru cel Bun si Falticeni si o gospodarie pe strada Armatei. Totodata, ploaia torentiala din seara zilei de 5 august a determinat cresterea cotelor si debitelor cursurilor de apa din judet si a provocat importante scurgeri de pe versanti. Cea mai afectata a fost comuna Todiresti, cu satele Costana, Parhauti, Todiresti si Sarghesti, unde au fost afectate doua podete, un podet tubular a fost distrus, 0,5 km de drum judetean si 0,6 km drum comunal au fost afectate, 17 fantani colmatate, 20 metri liniari de aparari de maluri distruse, 0,6 km rigole afectate pe un drum comunal modernizat, eroziuni de mal la paraul Solonet in satul Solonet, in zona a cinci gospodarii si patru gospodarii in satul Todiresti. De asemenea, a fost erodat drumul de acces in satul Sarghesti. In comuna Ciocanesti a fost distrusi 0,8

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 40 minute
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 4 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 2 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 4 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°