Ce-ati fi facut daca la inceputul anilor ‘90 v-ar fi spus cineva ca discutia serioasa despre Securitate si securisti se va face abia dupa

16-17 ani, catre limita termenului Brucan? Cati dintre cei care ati ramas totusi in tara n-ati fi avut un imbold mai puternic ca sa plecati oriunde, deznadajduiti?

Si cati ati fi acceptat sa vietuiti in minciuna, alaturi de oameni care continua sa va insele, cu buna stiinta, cati ati fi votat turnatori de joasa sau de inalta speta si cati ati mai fi luat de bune cele spuse de lasi mai mari sau mai mici? Cum credeti ca ar fi aratat azi Romania daca discutia din aceste zile ar fi avut loc, la modul serios, atunci, in 1990? Daca Punctul 8 al Proclamatiei de

la Timisoara ar fi fost lasat sa aiba macar sansa de a ajunge la cunostinta celor multi?

Privind in urma, constatam ca societatea romaneasca s-a maturizat pe propria-i piele, cat si cum a putut. Dar a pierdut timp pretios, ca un copil care tine mortis sa experimenteze tot, sa nu asculte sfatul batranilor (de exemplu, Ticu Dumitrescu) si sa se dea cu capul de pereti pana invata, cu pretul cucuielor, ce e rau si ce e bine.

Au trecut prea multi ani pana azi, cand primim confirmari ale unor banuieli sau, dupa caz, primim vesti-soc despre personaje in gura carora ne-am uitat timp de 10-15 ani. Ni s-a dat un nou moment de rascruce. Si e mai bine mai tarziu decat niciodata. Cuvantul de ordine: cat mai repede si cat mai complet.

Daca deconspirarea se facea la inceputul anilor ‘90, se putea pune o bariera, macar asa, simbolica, intre Securitate si SRI. Acum, e limpede ca nu se poate vorbi decat de continuitate. Si nu intru siguranta nationala, ci intru politie politica.

Daca Gusa are dreptate si nu blufeaza, atunci pana si printre fostii premieri s-au aflat turnatori. Numai simplul fapt ca se pune aceasta problema s