Campionul mondial a abandonat la Hungaroring din cauza unei greşeli a echipei de mecanici După un weekend plin de incidente şi spectaculoase răsturnări de situaţie, Schumi, deşi a abandonat, a redus, la masa verde, distanţa care îl separă de Alonso. Însă, dacă nu apar evenimente neprevăzute, spaniolul pare să aibă în mână titlul mondial.
Succesul lui Button în Marele Premiu al Ungariei a atras atenţia, fiind primul din palmaresul talentatului pilot, dar şi cel dintâi pentru un britanic după cel al lui Coulthard, în Australia, în 2003. Fără îndoială însă că dincolo de aceasta sau de spectaculoasele răsturnări de situaţie care au condus la acest deznodământ, toată lumea a privit cu mare atenţie spre duelul pentru cele două titluri supreme.
Ei bine, lovitura de teatru avea să vină după cursă, atunci când polonezul Kubica a rămas fără punctul obţinut la debutul în F1, pentru că maşina sa era mai uşoară decât prevede regulamentul. A fost o eroare de strategie, pentru că echipa sa a decis să nu schimbe pneurile intermediare, iar acestea s-au erodat substanţial, conducând la amintitul verdict al cântarului. A profitat din plin Schumacher, care s-a trezit cu un punct la masa verde, care, coroborat cu cele două aduse de Massa, au redus la 7 puncte distanţa ce separă Renault de Ferrari, respectiv la 10 pe aceea dintre Alonso şi Schumi.
În aceste condiţii, se pune întrebarea dacă Fernando va reuşi să păstreze în cele 5 curse rămase de disputat în acest an prima poziţie în ierarhia piloţilor. Ei bine, uitându-ne la cele întâmplate în ultimii doi ani, se pare că da. Michelin şi-a mai regăsit cadenţa, iar Renault pare că, fie şi cu greu, are soluţii să treacă peste injusta decizie a FIA de a scoate în afara legii suspensiile cu balast pe care forul mondial le-a considerat multă vreme regulamentare. Astfel, Alonso poate să profite de statutul de favorit pe care îl