Un proiect al municipalitatii despre care se discuta de ani buni a devenit realitate de Ziua Timisoarei. Chiar daca nu s-a evidentiat drept una dintre prioritatile cetatenilor in diversele sondaje comandate pentru a lua pulsul comunitatii, Piata de Gros este functionala. Investitia de doua milioane si jumatate de euro a fost posibila datorita unei finantari nerambursabile oferite de Institutul de Credit pentru Reconstructie a Germaniei, la care se adauga inca peste un milion si jumatate de euro din bugetul local, bani destinati, in cadrul aceluiasi proiect, modernizarii pietei din Iosefin. Intrebarea care se pune este cat de necesara era construirea unei piete de gros la marginea capitalei Banatului. Singurul proiect similar din tara s-a dovedit a fi un esec. Inaugurata cu surle si trambite in apropiere de Bucuresti, piata de gros nu s-a constituit intr-un magnet pentru marii producatori agricoli din sudul tarii. Multa vreme aproape neutilizata, ea s-a transformat incet-incet intr-un "angro", cum mai sunt zeci pe malurile Dambovitei, adica in depozit pentru comerciantii straini sau romani de marfa importata din China sau Orientul Apropiat. Sigur, de vina pentru aceasta stare de fapt poate fi administratia pietei (un concesionar privat) si nivelul chiriilor cerute potentialilor clienti, dar si mentalitatea producatorilor si comerciantilor, neincrezatori in aceasta forma de comert incetatenita in tarile vest-europene. Pentru ca menirea acestor piete este sa asigure un spatiu de desfacere marilor producatori de legume, fructe si flori, de unde sa se aprovizioneze restaurantele, cantinele si micii comercianti. In Occident, producatorilor individuali le raman pietele organizate o data sau de doua ori pe saptamana in zonele pietonale ale oraselor. La Timisoara piata de gros a fost data in concesiune societatii specializate a Consiliului Local, cea care administreaza si