Foarte greu, foarte tarziu, ceea ce stipula Declaratia de la Timisoara s-ar putea indeplini. Spun s-ar putea, pentru ca, inca, nu sunt sigur ca fostii colaboratori ai Securitatii vor fi deferiti judecatii publice, spun s-ar putea pentru ca nu sunt deloc sigur ca opinia publica ii va judeca asa cum sperau cei din Societatea Timisoara, si nu numai ei, in 1990. Ce-i drept, nu numai fostii colaboratori ai Securitatii erau aceia care ar fi trebuit sa se retraga pentru opt sau zece ani de pe scena politica, ci chiar si fostii activisti, oricat de marunti, ai PCR. Or, inceputul de lustratie care are loc in aceste zile se refera strict la cei dintai. Iar fostii mici sau mai marisori activisti PCR si UTC isi continua cariera, nationala sau judeteana. De fapt, societatea romaneasca are de suportat o combinatie stranie intre fostele unelte ale regimului comunist totalitar si golanii de tip nou, educati cam tot de acest regim si, in general, imbogatiti prin diverse manevre la limita, interioara, dar mai ales exterioara, a legii. Cand il auzi pe un Gigi Becali aruncand cu maxima usurinta unui ziarist sau oricui are o alta opinie decat el vorbe care i s-ar potrivi mai degraba lui insusi, cand il auzi pe Mazare spunand cu toata gura vorbe din registrul becalic, intelegi ca melting pot-ul acesta, conceput tot in regimul "democrat-popular", dar fatat (avortat ati spus? Fie) dupa, isi atinge scopul. Pe de o parte sunt fostele unelte, care au guvernat ani de-a randul tara si si-au asumat idealuri europene doar pentru a stopa evolutia societatii romanesti in acea directie, pe de alta parte niste personaje din cu totul alta "civilizatie" decat aceea europeana. Va mai amintiti cum un alt Becali l-a injurat in gura mare, in stra-da, pe un om de fotbal spaniol, pentru ca nu se intelesesera la nu stiu ce afaceri legate de acest sport? Va mai amintiti perplexitatea trecatorilor si vecinilor