Inca o sesiune de sedinte foto si vom gasi, in fiecare bloc, o familie care sa-si inrameze un instantaneu cu Basescu flancat de nevasta. De Revelion, un amic s-a tras in poza cu seful statului, picat din senin intr-un hotel din Sinaia, printre petrecareti. In vara asta, la mare, magotul prezidential a umplut, probabil, zeci de albume de familie.

O fi bine? O fi rau? Cred, pina la un punct, in sinceritatea lui cind se coboara printre muritori si isi danseaza tandru nevasta. Cind ii cumpara flori si se baga in vorba cu hutupanul de rind. Cind fuge in puterea noptii de la Cotroceni la Neptun sa bea un sprit la Ciresica sau la Majestic. O fi si el om, nu zic.

S-o fi saturat pina in git de scrobeala prezidentiala, de mersul teapan, de razboaiele cu Tariceanu. Vrea si el sa se poarte, macar in concediu, „ca un om normal“. Problema lui este ca si atunci, dintr-un formidabil instinct, se poarta „ca un om politic pursinge“.

Nu putem sti exact unde se termina sinceritatea si unde incepe actoria. Un lucru e cert. Basescu stie bine ce valoare are imaginea unui ditamai sef de stat balanganindu-se atirnat de sotie cot la cot cu gorobetele de la Majestic sau de la Ciresica. Identificindu-se cu multimea, Basescu se poarta si vorbeste in asa fel incit sa se regaseasca in el cit mai multi indivizi comuni.

Este, daca vreti, definitia populismului. Scenetele cu SPP-istii care fugareau presa de sub gardurile terasei au sporit interesul pentru „fructul oprit“. Dovada ca, in secunda doi, ziaristii s-au batut sa fure „imagini“ cu seful statului. „Concediul lui Basescu“ n-a lipsit din jurnale.

Imaginile luate de turisti sint, pentru poporul-spectator, dovada ca si el este ca ei.

Or, simbolistica puterii n-a suferit mari modificari dupa ’89. Modelul omului de stat, imprimat in constiinta publica, nu difera prea mult de cel