- Diverse - nr. 155 / 9 August, 2006 Expozitia Canina Internationala (5-6 august) , organizata in Cetatea medievala, si-a desemnat, duminica seara, castigatorii. Desi cu ghinion la vreme, in prima zi a evenimentului a plouat cu galeata in timpul programului de Expo Cluburi si al CACIB - DDS, asteptarile publicului au fost rasplatite la CACIB - Romanian Open. Sub un soare torid, duminica dupa-amiaza, au intrat in ring si au fost arbitrate cele mai alese exemplare canine prezente la aceasta editie targumureseana, care a adunat peste 1.000 de exemplare canine din peste 25 de tari din Europa si Asia. Marele castigator al BIS - Best in Show -, care putea fi rasplatit linistit si cu un premiu de simpatie din partea publicului, a fost desemnat campionul din rasa "Maltez" Funny Lady Super Star (foto), al carui crescator este Ayako Ito, exemplar sosit tocmai din Thailanda. Campion japonez, thailandez si turc, pana acum, acesta a inmuiat si incantat toate inimile prezente, adaugandu-si in palmares si titlul romanesc. Participantii, ca si membrii juriului, de notorietate mondiala, au tinut sa treaca cu vederea micile lacune de organizare, afirmand ca acestea au fost compensate, per ansamblu, de participarea masiva si foarte diversa a patrupedelor canine in acest an: "E foarte greu sa gasesti un loc perfect pentru o astfel de manifestare, cu teren nivelat in totalitate, iarba tunsa si ringuri grupate. Sigur ca nivelul valoric al cainilor creste cu standardul de viata al unei tari. Acest lucru se vede si nu prea ai ce sa faci, dar sunt exemplare foarte frumoase si aici. Cred ca publicul va aprecia sa aiba asa ceva; suntem cu totii satui de politica si e bine sa ne putem relaxa." (Gregor Neamanic, professional handler, Slovenia). Iubitorii de animale au putut vedea si admira, in premiera pentru Romania, anumite rase de caini, presedintele de onoare al A.Ch. Mures, dr. Kel