Surpriza de proportii la CNSAS. Potrivit unor surse convergente, Mona Musca a furnizat Securitatii informatii despre studentii straini.
Surse apropiate Colegiului sustin ca Mona Musca a semnat note la Securitate despre colegii sai de facultate, studenti straini. Acestea ar fi cuprinse in dosarul primit de la SRI, care se adauga celor aflate pe numele Adrian Nastase, Marko Bela, Verestoy Atilla, Radu Berceanu - sosite recent la CNSAS.
Despre studentii straini
Informatia a fost lansata de deputatul PIN Lavinia Sandru.
Aflata la o actiune in Delta Dunarii, la care a participat si presedintele Traian Basescu, Sandru a motivat aluziv absenta Monei Musca: "Trebuia sa fie si Mona Musca, o sustinatoare a ecologizarii Deltei Dunarii. Nu a venit, eu m-am intrebat de ce, pentru ca o stiam o sustinatoare a demersului. Am dat niste telefoane si, intamplator, am aflat ca dosarul de colaborator al fostei SecuritatI i-a ajuns la CNSAS".
Surse apropiate CNSAS au confirmat, ieri, pentru EVZ informatia lansata de Sandru: este vorba despre un dosar de retea, adica din categoria celor intocmite de ofiterii de Securitate colaboratorilor fostei politii politice. Sursele citate au adaugat ca materialul contine note informative date de Musca despre studentii straini de la Timisoara.
Surse din PNL ne-au spus ca notele erau semnate cu numele de cod "Eva".
Musca: "Nu cunosc ce contin arhivele"
Mona Musca a spus ca nu a fost contactata de CNSAS.
"Nu cunosc ce ar putea sa contina arhivele fostei Securitati in legatura cu mine. Am facut demersuri la CNSAS pentru a determina existenta si natura presupuselor documente. In masura in care exista asemenea documente sau dosare, le voi face publice din respect pentru adevar si interesul public."
Oficial, reprezentantii CNSAS au refuzat sa confirme sau sa infirme informatia.
Portstindard
Mona Mus