Nu este ieşit din comun ca pe străzile din Haifa să întâlneşti evrei români şi să auzi cuvinte româneşti. Majoritatea celor din oraş au bunica sau mama din România. Leon, angajat al unei Nu este ieşit din comun ca pe străzile din Haifa să întâlneşti evrei români şi să auzi cuvinte româneşti. Majoritatea celor din oraş au bunica sau mama din România. Leon, angajat al unei agenţii de turism, are soacra româncă. ştie să dea bună ziua şi râde la auzul înjurăturilor româneşti.

Cuvinte ca "imediat" sau "dracului" se strecoară în ivritul vorbit cu soţia. şeful său, Shlam, are 35 de ani şi o mamă româncă, născută în Galaţi. Nu coboară niciodată în refugiu. A făcut armata în Liban.

Unui om care a fost în Liban nu i se mai poate întâmpla nimic

, glumeşte el. Deşi Israelul se află în plin război cu Hezbollah, Ierusalimul îşi păstrează aerul de calm şi pace. Urarea "bruhaim havaim" (bine aţi venit) te invită în oraşul cu şiruri de case albe din beton, fidele unui singur stil arhitectural: tot ce se construieşte trebuie să aibă faţade care să imite zidurile vechii cetăţi sfinte. Plăcuţele bilingve, în ebraică şi engleză, te îndreaptă către străzile încadrate de palmieri cu vârfurile uscate de căldura dogoritoare. Ierusalim este şi oraşul contrastelor: pe de-o parte, aerul încărcat de istorie şi religie prin faptul că adăposteşte deopotrivă locurile sfinte ale creştinismului, ale iudaismului, precum şi pe cele ale islamului; pe de altă parte, lumescul reclamelor cu aer newyorkez, precum "Music Theatre". Nu există prag în Ierusalim care să nu poarte "mizueze" - amuletă - şi semn că în spatele uşii se spune o rugăciune. Fiecare al treilea balcon şi fiecare a zecea maşină au arborat steagul israelian. Anticariatele cu cărţi cu coperţi roase de vreme şi aşezate în vitrină într-o dezordine impecabilă împânzesc oraşul. Chiar în centru, un anticar îşi şterge de praf v