Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coaliţia pune pe liber 30 de secretari de stat

Publicat in Adevarul, miercuri 9 august 2006 ·

formaţiuni de la guvernare s-au întâlnit ieri pentru a bate în cuie decizia luată, luni seara, de liderii PNL-PD, la propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căreia posturile formaţiuni de la guvernare s-au întâlnit ieri pentru a bate în cuie decizia luată, luni seara, de liderii PNL-PD, la propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căreia posturile de secretar de stat din ministere vor fi reduse cu aproximativ 36 la sută.

Guvernanţii au hotărât să păstreze numai 52 de astfel de funcţii din totalul de 82, PNL urmând să rămână, conform algoritmului politic, cu 19 fotolii, PD cu 14, UDMR cu şapte, iar PC cu şase.

Ministrul liberal al culturii, Adrian Iorgulescu, a declarat, ieri, după şedinţa Coaliţiei, că, odată cu cele 30 de posturi de secretar de stat, vor fi desfiinţate şi toate funcţiile de subsecretar de stat. Potrivit lui Iorgulescu, restructurarea va continua, în perioada următoare, cu agenţiile aflate în subordinea Executivului, al căror număr va fi redus la jumătate, de la 1 septembrie. "Aceste măsuri vizează o mai mare eficienţă la nivelul structurilor guvernamentale, diminuarea costurilor şi reducerea birocraţiei", a explicat reprezentantul PNL. El a mai arătat că în restructurarea acestor posturi se va respecta algoritmul obţinut în urma alegerilor generale de fiecare dintre partidele aflate la guvernare. Decizia politică a fost transmisă ieri miniştrilor, care urmau să-i nominalizeze pe cei puşi pe liber. Potrivit unor surse din Alianţă, ministerele Industriei şi Externelor vor trebui să renunţe la câte trei secretari de stat, din cei şase câţi au în prezent.

Sase apolitici rămân în funcţie

Liderul grupului UDMR din Senat, Verestoy Attila, a declarat, ieri, după şedinţa Coaliţiei, că, pe lângă cei 46 de secretari de stat repartizaţi partidelor politice conform algoritmului, alţi şase secret

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°