Eugenia Ciacoi a avut de curând întâlnirea de 55 de ani cu cei cărora le-a fost dirigintă. Dacă o viaţă întreagă a predat fizica, ea spune că tot o viaţă întreagă s-a ghidat după vorba tatălui său, fost învăţător, atunci când l-au interogat comuniştii: "Cămaşa mea n-a fost niciodată verde (n.red. legionară), tot aşa cum nici acum nu poate fi roşie (comunistă). Cămaşa mea a fost întotdeauna albă".
Eugenia Ciacoi s-a născut la Filpişu Mare, localitate unde tatăl său, Emil Codarcea, a fost învăţător. Era copil atunci când au început necazurile războiului, urmate de deportarea familiei. Filpişul fiind în zona cedată Ungariei, au trebuit să se refugieze, obligaţi de autorităţile hortyste.
"Am fost repartizaţi în Giuluş, unde ne-am cazat într-o fostă casă evreiască. Aici am stat patru ani, până în 1944. Între '43-'44 eu eram la şcoală la Blaj. După aceea, în 1944 nemţii au trecut frontiera, atacând România, aşa că ne-am refugiat din nou, de data asta la Crăciunel. Am revenit apoi la Giuluş. Comandamentul trupelor române care operau la Oarba de Mureş unde se afla în casa noastră". Eugenia îşi aduce aminte de bombardamentele aviaţiei germane asupra civililor, ca şi de comportamentul soldaţilor ruşi de după retragerea trupelor germane. "Toată lumea era speriată de ruşi. Mai ales femeile, care se ascundeau de ei pe unde apucau".
Referitor la Blaj, ea îşi aminteşte: "exerciţiile spirituale, pe care le făceam cu părintele Friciu. Era un om care trăia ceea ce spunea, parcă se ridica la cer". Oraş preponderent greco-catolic, Blajul încerca să trăiacă după rigori şi pretenţii vest-europene. "De exemplu, noi, la Liceul de Fete, aveam cursuri pentru servit masa. Întotdeauna duceam cafeaua cu stânga, clientul trebuind să o ia cu dreapta. Ne învăţau şi cum să mergem, sau ce să spunem. În plus, aveam cursuri de gastronomie, învăţam mai ales reţete de prăjituri şi t
